| publicitate |
Posts Tagged ‘scandal’
La Baraolt, „Meciuri“ între primar și viceprimar
Primarul a început demersurile pentru îndepărtarea din funcţie a vicelui. Nagy Istvan îl acuză pe vice că nu își face treaba și nu a mai semnat condica de 16 luni.
Primarul din oraşul Baraolt, Nagy Istvan (PCM), a propus pentru şedința ordinară de mâine a Consiliului Local îndepărtarea din funcție a viceprimarului UDMR, Ban Istvan, pentru că, spune primarul, acesta nu se prezintă la muncă şi nu își îndeplinește atribuțiunile.
Potrivit lui Nagy Istvan, de când a fost ales viceprimar Ban Istvan, în anul 2008, nu a reuşit să stabilescă o colaborare cu el, iar viceprimarul nu respectă programul de lucru al Primăriei, refuzând efectuarea atribuțiilor care i se dau în competență.
„Obstrucționează continuu proiectele de interes local, manifestând o totală lipsă de colaborare şi de sprijin în implementarea proiectelor locale, nu vine la lucru regulat (…) activitățile curente ale viceprimarului Ban, conform programului de lucru, se petrec la Grupul Şcolar Baraolt, la Tribunalul Covasna, la Judecătoria Sf. Gheorghe, la Curtea de Apel Braşov, ori la restaurantele din oraş. Dânsul nu a semnat niciun act de prezență din 1 noiembrie 2008, adică de mai bine de 16 luni”, susține primarul Nagy Istvan.
„Te aranjez eu pe tine, te arunc din Primărie pe geam”
Între el şi viceprimar sunt şi multe procese, viceprimarul acționându-l în instanță pe primar pentru diverse aspecte legate de activitatea lui.
Primarul spune că a fost jignit și atacat verbal de mai multe ori de colegul lui viceprimar și a prezentat inclusiv o notă unde era rugat de el respectuos „să-și bage mințile în cap”.
Potrivit lui Nagy, viceprimarul i-ar fi spus inclusiv că „te aranjez eu pe tine, te arunc din Primărie pe geam”, subliniind că se menține o stare conflictuală din cauza căreia nu se poate lucra cum trebuie.
Nagy Istvan a subliniat că nu are nimic împotrivă dacă actualul viceprimar este schimbat tot cu un reprezentant al UDMR, dar cu cel de acum spune că nu poate colabora, întrucât nu este un partener, ci se comportă ca un ordonator de credite. „Nu este drama mea, ci a orașului Baraolt”, a spus primarul.
Viceprimarul neagă acuzaţiile
Viceprimarul Ban Istvan neagă cele spuse de primar și ne-a declarat că funcția de viceprimar nu este condicabilă şi că el se prezintă la muncă în fiecare zi, în fața primarului, și a făcut tot posibilul să facă ceea a fost lăsat să facă.
„Am făcut tot posibilul cu ce m-a lăsat să fac, dar nu este vreo dispoziție de primar prin care să am vreo atribuție. Am cerut de mai multe ori, dar degeaba. Nu mă lasă deloc, angajații Primăriei nici nu au voie să vorbească cu mine”, a spus Ban.
Viceprimarul a spus că nu vede nicio soluție de ieşire din această situație, amintind că primarul are o linie impusă de PCM, în timp ce el aparține UDMR, iar primarul „are boală pe UDMR”.
„Ăsta e miezul problemei, are boală pe UDMR, se știe. Nu poate colabora cu niciun primar din zonă, nici cu președintele CJ, cu CJ, le trebuie un om care să zică am înțeles, să trăiți”, spune Ban Istvan.
Îndepărtarea viceprimarului va fi discutată joi de Consiliul Local. În componența Consiliului se află 5 consilieri PCM, 6 UDMR şi 4 independenți. Dacă va fi îndepărtat, acesta ar fi al doilea viceprimar din județ care îşi pierde funcția la propunerea primarului. La Sf.Gheorghe, în luna decembrie, viceprimarul PCM Balint Istvan a fost înlăturat la propunerea primarului UDMR Antal Arpad, şi a dat în judecată CL pentru că hotărârea nu ar avea bază.
Apel pentru rezolvarea problemei de la Boroșneu
Tot legat de primari – viceprimari, reprezentantul PCM Sfântu-Gheorghe, Fazakas Tibor, a prezentat ieri situația de la Boroșneu Mare spunând că de cel puțin 6 ani lipsa frecventă din instituție a primarului blochează activitatea Primăriei.
„Lucrurile merg foarte prost acolo, primarul nefiind capabil să-și exercite atribuțiile, vicele la fel, noi facem apel la conducerea UDMR să rezolve problema de la Boroșneu. Schimbarea primarului din punct de vedere legal este foarte grea, atunci solicităm să ne sprijine să ajungem la un consens să numească un viceprimar care să ducă problemele mai departe. Indiferent din ce parte vine, trebuie rezolvată problema”, a spus Fazakas.
Ana Sidon
Bálint József a dat în judecată Consiliul Local
Primul termen este în data de 12 februarie
Fostul viceprimar al municipiului Sfântu-Gheorghe, Bálint József (PCM), a acţionat în instanţă Consiliul Local (CL) după ce a fost îndepărtat din funcţie la propunerea primarului Antal Árpád, în luna decembrie.
Bálint József a declarat ieri că a decis să dea în judecată Consiliul, la Tribunalul Covasna, iar primul termen va fi pe data de 12 februarie. El consideră că nu existau motive pentru a fi demis, ci a fost îndepărat pur politic.
La începutul lunii decembrie 2009, viceprimarul PCM, Bálint József, a fost îndepărtat din funcţie de către Consiliul Local, la iniţiativa primarului Antal Árpád, pe motiv că civicii maghiari s-ar opune dezvoltării oraşului şi s-ar ţine numai de contre cu UDMR, drept pentru care ar fi mai bine să treacă în „opoziţie”.
Vineri, primarul municipiului s-a arătat deschis să discute cu reprezentanţii PCM din cadrul Consiliului Local inclusiv despre postul de viceprimar pe care aceştia l-au pierdut la iniţiativa lui, dacă i se cere scuze în public faţă de unele atacuri din ultima vreme, la adresa lui, pe care le califică drept nefondate, şi dacă PCM nu mai obstrucţionează şedinţele de Consiliu Local şi proiecte legate de oraş.
Bálint József (PCM) a fost înlăturat din funcţie cu 11 voturi „pentru“ – 8 UDMR şi 3 români – şi doar unul (al său) împotriva demiterii, în timp ce restul de 8 consilieri ai PCM au părăsit sala în semn de protest.
Fracţiunea PCM a considerat acest gest unul politic şi a amplasat în faţa Primăriei o plăcuţă de doliu pe care scrie în limba maghiară „Din această instituţie primarul UDMR a îndepărtat un edil maghiar, cu ajutorul românilor“.
Ana Sidon
Interiorul şi bunurile de la fostul Cinema Arta, inventariate de Primărie
Situaţia fostului Cinema Arta din Sfântu-Gheorghe, care în baza Legii 303/ 2008 a trecut în proprietatea Primăriei oraşului, este încă neclară, administraţia locală şi actualul chiriaş, ILG Discret, contrându-se prin tribunale cu privire la drepturile pe care fiecare susţine că le are.
Pătrundere cu executor judecătoresc
Demersul Primăriei Sfântu Gheorghe, care printr-o Ordonanţă preşedenţială cerea permiterea pătrunderii în clădirea fostului Cinema Arta (în prezent Club Cinema), pentru a putea inventaria bunurile, a avut însă succes, iar reprezentanţii municipalităţii au putut intra, alături de reprezentanţi ai RADEF, în clădirea fostului cinema.
Primarul Antal Arpad a declarat că pătrunderea în sediul cinematografului s-a făcut în prezenţa executorului judecătoresc, fiind întocmit procesul verbal de predare-primire a mijloacelor fixe, act care lipsea din documentaţia cerută de Legea 303.
„Odată cu încheierea acestui act, putem pregăti şi adopta, în Consiliul Local, hotărârea prin care, de facto, fostul Cinema Arta intră în proprietatea oraşului. După cum se ştie, acolo există un contract de închiriere, semnat între ILG Discret şi RADEF, contract ce va expira la finele acestui an. ILG Discret nu a plătit însă chirie nici către RADEF şi nici către Primăria Sfântu Gheorghe, de la momentul martie 2009, de la momentul încheierii protocolului de preluare a fostului Cinema de către municipalitate”, a declarat Antal Arpad.
Juristul Primăriei, Morar Edit, spune că prejudiciul lunar produs prin neplata chiriei de către ILG Discret este 784 de euro, suma pe care o reprezintă chiria.
Protocolul de predare a clădirii fostului Cinema Arta din Sfântu-Gheorghe a fost semnat în primăvara lui 2009, la Bucureşti, între administraţia locală din Sfântu Gheorghe şi RADEF, dar a fost contestat în instanţă de către omul de afaceri Gheorghe Iliescu, proprietarul firmei ILG Discret, cea care are în folosinţă clădirea fostului Cinema Arta.
Omul de afaceri susţine că, în cei 13 ani de când este chiriaş al clădirii fostului Cinema Arta, a investit în modernizarea, reabilitarea şi întreţinerea acesteia peste 600.000 de dolari. Chiar dacă recunoaşte că, la un moment dat, a încetat rularea de filme în fostul Cinema, Iliescu spune că este oricând dispus să se implice în activităţi culturale destinate cetăţenilor din Sfântu Gheorghe. Pe de altă parte, municipalitatea susţine că în clădirea fostului Cinema va fi mutat Teatrul „Andrei Mureşanu”, care la acest moment nu are un sediu propriu, însă actualul chiriaş spune că acest lucru nu se va întâmpla, acuzând eventuale interese în ceea ce priveşte clădirea fostului Cinema.
Monica Rizea
Consilierii îşi „ridică fustele” şi-şi „arată muşchi”
Şedinţa Colsiliului Local (CL) de ieri, cuprinzând un singur punct pe ordinea de zi – şi acela de rectificare a bugetului municipiului Sfântu Gheorghe, a durat mai bine de o oră. Şi asta nu pentru că municipiul ar fi în pană de bani sau că ar avea mult prea mulţi, ci pur şi simplu pentru că, la doar câteva minute de la începerea şedinţei, consilierii PCM au început să conteste fondul la dispoziţia primarului.
Mai exact, fracţiunea PCM din cadrul CL a acuzat că primarul Antal Arpad ar dispune de respectivul fond după bunul său plac şi ignorând Comisia de Cultură a Consiliului.
Făcând apel la cunoştinţele administrative ale celor din PCM, Antal Arpad le-a explicat acestora că fondul aflat la dispoziţia sa, în valoare de 100.000 de lei pentru 2009, finanţează proiectele mici cu nevoie de susţinere urgentă, cum ar fi deplasări şi diverse activităţi ale unor şcoli, profesori, elevi sau pensionari.
Ironii, râsete şi un oarecare dispreţ
De la explicaţii şi până la un adevărat spectacol presărat cu ironii, râsete şi oarecare dispreţ, atât de-o parte cât şi de alta, nu a fost decât un singur pas. S-au făcut trimiteri la muşchi, la preşedinţi de partid, la dorinţa de dominare, ba chiar la fustele unui consilier local – toate de dragul conflictului verbal, din care atât cei din UDMR cât şi cei din PCM au vrut să iasă învingători.
Astfel, când primarul Antal a acuzat PCM că „pune continuu beţe în roate” iniţiativelor UDMR, liderul fracţiunii PCM, Kovacs Istvan, a arătat cu ironie că este posibil ca primarul să dorească să decidă singur în chestiunile CL şi eventual să-i anunţe pe membrii Consiliului doar printr-o scrisoare informativă despre acţiunile sale. În vreme ce primarul a ripostat arătând că nu suferă de dorinţa de a conduce singur un Consiliu, aşa cum s-a întâmplat pe vremea lui Szasz Jeno la Odorheiu-Secuiesc, PCM la sfătuit pe edil „să-şi mai cizeleze puţin stilul de acţiune”.
Din replici în replici, primarul Antal a primit chiar şi felicitările PCM pentru recent-dobânditul fotoliu de preşedinte al UDMR Sfântu Gheorghe. „Domnule primar, vă felicit pentru preşedinţia UDMR şi dacă tot aţi spus că vă plac confruntările, veţi putea astfel să vă arătaţi muşchii bărbăteşti”, i s-a trans mis primarului din partea PCM, moment la care Antal Arpad a punctat că-i aşteaptă în UDMR pe toţi cei dezamăgiţi de PCM.
Consilierii români regretă lipsa unei televiziuni care să prezinte „circul“ din CL
Arătându-se intrigaţi de contrele UDMR-PCM din CL, consilierii locali din partea Alianţei Româneşti şi-au expimat părerea de rău cu privire la lipsa unei televiziuni locale în Sfântu Gheorghe, care să poată prezenta locuitorilor „circul din CL“.
„Pentru a nu ştiu câta oară suntem confruntaţi cu această mascaradă la şedinţele de Consiliu, PCM cerând să i se ridice mingea la plasă. Aş vrea să participe şi cetăţenii oraşului, pentru a vedea cum se desfăşoară aceste şedinţe la Sfântu Gheorghe şi atunci vor vedea de ce nu merg treburile în acest oraş”, a declarat consilierul Rodica Pârvan.
Primarul, dispus să raporteze
Primarul Antal Arpad consideră că cei din PCM nu au ştiut nici ei prea bine care era problema în blocajul provocat şedinţei.
„Eu dau banii din fondul primarului la cerere, în vreme ce Comisia de Cultură distribuie fonduri în cadrul celor două sesiuni de proiecte existente într-un an. Fondul primarului îl gestionez eu şi dau bani acelor cereri care sunt pe proiecte mici,- de vizite , deplasări ale unor şcoli, elevi sau a altor persoane, în folosul comunităţii. Cei din PCM, care la începutul anului au cerut diminuarea fondului de la 150.000 la 100.000 de lei, au cerut acum să le prezint pe ce anume am dat banii din fondul primarului: foarte bine, o voi face, căci nu am nimic de ascuns”, a declarat Antal Arpad, după încheierea şedinţei.
Monica Rizea
Dispută pe peştii de la Pădureni
„Natura Sălbatică” face concurenţă AJVPS-ului. Cele două asociaţii se întrec care să reprezinte interesele pescarilor de la Pădureni
Peştele din Lacul de la Pădureni a devenit „mărul discordiei” între două asociaţii cu profil de vânătoare şi pescuit – vechea Agenţie Judeţeană de Vânătoare şi Pescuit din Covasna (AJVPS) şi Organizaţia de Vânători şi Pescari Sportivi „Natura Sălbatică”, înfiinţată recent şi condusă de primarul din Dalnic, Marton Ladislau.
Potrivit vicepreşedintelui „Natura Sălbatică”, Petru Voaideş, asociaţia lor a apărut ca o necesitate în urma numeroaselor probleme cu care se confruntă oamenii din zonă din cauza animalelor sălbatice şi a fost înfiinţată potrivit OUG 26/2000 şi a legii vânătorii nr. 407 cu modificările şi completările ulterioare.
În ea sunt înscrişi în parte vânătorii din zonă, respectiv proprietarii de terenuri, iar pentru atribuirea terenurilor unui gestionar care să apere drepturile oamenilor a fost înfiinţată o asociaţie de proprietari de terenuri din fondul de vânătoare 16 Dalnic. La aceasta au aderat primarii din zonă, culte, şcoli, composesorate, reprezentanţii proprietarilor.
„Problemele locuitorilor zonei sunt multe din acest punct de vedere şi tratate cu indiferenţă de actualii gestionari – Facultatea de Silvicultură Braşov şi AJVPS. Aceşti proprietari nu mai ştiu cum să se apere în faţa animalelor sălbatice”, susţine Voaideş. Detalii în Observatorul de Covasna de astăzi!
Viceprimarul se menţine pe poziţii
Potrivit PCM, nişte întrebări incomode nu trebuie să ducă la ruptură, iar priorităţile oraşului nu constau în modernizarea centrului
Viceprimarul Balint Jozsef (PCM) nu îşi va da demisia din funcţie aşa cum ar vrea primarul Antal Arpad (UDMR), ci spune că a fost ales de cetăţeni consilier local şi de colegii din Consiliul Local (CL) viceprimar, şi ei sunt cei care se pot pronunţa asupra acestei probleme.
Balint a afirmat ieri că nu el a fost cel care a insistat să devină viceprimar, ci decizia a fost luată în baza unei înţelegeri şi la solicitatea colegilor săi din PCM, iar dacă legea pe plan local se făcea ca la Bucureşti, atunci şi primarul tot PCM ar fi trebui să fie, având în vedere că partidul a obţinut cele mai multe voturi din Sfântu-Gheorghe la alegerile locale de anul trecut. Detalii în Observatorul de Covasna de astăzi!
Scandal aplanat la Băţani
Vineri, 28.08.2009, în jurul orei 11.00, poliţiştii de la postul de poliţie Băţani au fost sesizati despre faptul că în centrul comunei, în faţa unui local public două persoane străine de localitate au provoacat un scandal, unul dintre ei având răni pe tot abdomenul şi în zona pieptului.
Poliţiştii de la post s-au deplasat la faţa locului, au somat cele două persoane să înceteze scandalul, moment în care P. Zsolt, de 31 ani, din Sfantu Gheorghe, s-a automutilat cu o lamă şi s-a îndreptat către şeful de post încercand să-l taie si pe acesta cu acea lamă.
Politiştii au folosit spray-ul lacrimogen pentru imobilizarea acestuia, moment în care fratele agresorului, P. Attila, de 35 ani, i-a sărit în ajutor cu un scaun luat de la un restaurant din zona, încercând să-i intimideze pe poliţişti pentru a nu-i imobiliza fratele.
Amândoi au ameninţat organele de Poliţie şi familiile acestora cu moartea în prezenţa mai multor martori, motiv pentru care s-a luat legătura cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe care a dispus cercetarea celor doi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj şi ultraj contra bunelor moravuri.
Cercetările sunt continuate şi de Poliţia Oraş Baraolt cu suspecţii în stare de libertate, urmând a se declina competenţa către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe.
BIROUL DE PRESĂ AL IPJ COVASNA
Scandalul de la Piaţa Ruşilor, mediat de prefectul Codrin Munteanu
Prefectul le-a promis pieţarilor că, dacă se va dovedi că tarabele şi construcţiile sunt în ilegalitate, le va oferi variante de intrare în legalitate.
Prefectul judeţului Covasna, Codrin Munteanu, a avut la finele săptămânii trecute o întâlnire cu comercianţii din Piaţa Ruşilor, discutând despre situaţia acestora, în condiţiile somaţiilor de demolare a construcţiilor ilegale, transmise de către municipalitate.
Cei peste 80 de comercianţi din Piaţa Ruşilor s-au plâns prefectului de presiunea exercitată asupra lor de către Primărie, care cere demolarea construcţiile din lemn pentru tarabe şi mutarea în Piaţa Euro. Oamenii au arătat că au investit în respectivele construcţii, au încheiat contracte de închiriere pe trei ani cu proprietarul terenului şi că nu vor să se ducă în piaţa sugerată de Primărie, deoarece spaţiile de acolo ar fi prea mici iar zona respectivă nu ar oferi un vad favorabil vânzării. Înştiinţaţi de Primărie că nu vor obţine autorizaţii de construcţie deoarece acestea nu se încadrează în documentaţiile de urbanism aprobate pentru zona respectivă şi nu respectă reglementările privind siguranţa la foc a construcţiilor, pieţarii i-au cerut prefectului să îi ajute să intre în legalitate, pentru a-şi putea păstra locurile de muncă şi a nu îngroşa rândurile şomerilor.
„Mă interesează soarta acestor oameni şi siguranţa la foc a construcţiilor. În consecinţă, voi avea discuţii cu cei de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Covasna (…) Nu pot interveni într-o decizie a Primăriei, aceasta funcţionând pe principiul autonomiei locale, eu având competenţa de a verifica doar deciziile şi hotărârile, nu somaţiile de demolare. Pot însă să dicut cu cei de la ISU, pentru a vedea dacă există posibilităţi de intrare în legalitate, pot discuta cu domnul primar Antal Arpad, eventual îl pot invita să venim împreună la Piaţă, pentru discuţii cu oamenii. Deocamdată, nu sunt nici partizanul pieţarilor, nici al celor de la ISU, mă interesează respectarea legii, aceasta fiind responsabilitatea mea ca prefect”, a declarat Codrin Munteanu.
Acesta i-a atenţionat pe oameni să nu se bazeze pe eventuale intervenţii din partea sa, promiţându-le însă că, dacă se va dovedi că tarabele şi construcţiile sunt în ilegalitate, le va oferi variante de intrare în legalitate.
Comercianţii din Piaţa Ruşilor au fost somaţi de Primărie să demoleze construcţiile în care-şi desfăşoară activitatea, până în data de 15 august a.c., deoarece acestea nu se încadrează în documentaţiile de urbanism aprobate pentru zona respectivă şi nu respectă reglementările privind siguranţa la foc a construcţiilor.
Primarul Antal Arpad a declarat că nu va reveni asupra deciziei de desfiinţare a Pieţei Ruşilor, arătând că înţelegerea cu pieţarii a cuprins tolerarea funcţionării acestora, în mod ilegal, din vara lui 2008 până în vara lui 2009, iar acum se impun măsuri în sensul rezolvării întregii probleme. Antal Arpad a mai precizat că, după termenul de 15 august, dat pieţarilor, se vor lua „măsurile legale ce se impun pentru desfiinţare”.
Monica Rizea
Primăria Sfântu Gheorghe, acuzată că pune beţe-n roate fermei de la Câmpu Frumos
Proprietarul fermei de vaci Halav Love de la Câmpu Frumos, Shuki Cohen, admite că ferma are probleme din punct de vedere al respectării reglementărilor pe probleme de mediu, inclusiv scurgerea unei părţi din dejecţiile fermei în gospodăriile oamenilor din Sântionlunca. Cu toate acestea, Shuki Cohen spune că o parte din vină pentru situaţia neplăcută aparţine şi municipalităţii şi anunţă că, indiferent de interesele acesteia sau ale primarului Antal Arpad asupra terenului pe care se află ferma, contractul de concesiune nu va fi anulat sau modificat, investitorul intenţionând să-şi recupereze investiţia, prin producţie.
„Această fermă a fost construită în anii ’60, iar acum totul e în colaps. Toată această fermă ar trebui dărâmată şi reconstruită, începând cu infrastructură – apă, canalizare, evacuarea dejecţiilor şi sfârşind cu adăpostul animalelor, pentru că acestea trebuie să primească cele mai bune condiţii pentru a putea da randament”, declară Shuki Cohen.
Neînţelegeri pe problemele de mediu
Acesta spune că şi-a dorit modernizarea fermei de la achiziţionarea acesteia prin contract de concesiune de la Primăria Sfântu Gheorghe, acuzând totodată fosta administraţie locală că i-a pus piedici în câştigarea contractului de concesiune.
„Am câştigat licitaţia, în stadiul negocierilor directe, pe drept, legal, iar acesta este un contract ce va ţine 25 de ani, plus încă 12 şi jumătate, aşa este o opţiune în contract (…). În contract au fost impuse condiţii de mediu, am fost de acord cu ele, însă am atras atenţia că termenele nu sunt corecte. Două măsuri trebuiau finalizate pe 30 iunie 2008 – sistem de evacuare pentru platforma de silozi şi realizarea a două foraje de monitorizare a bazei de dejecţii“, explică Shiki Cohen, adăugând că aceste prevederi au fost impuse în condiţiile în care contractul de concesiune a fost încheiat pe 22 aprilie 2008. Potrivit acestuia, chiar dacă s-a dorit respectarea prevederilor de mediu, nu s-a reuşit obţinerea certificatului de urbanism şi nici a autorizaţiei de construcţie necesare. Cohen a precizat că cei care s-au împotrivit au fost chiar cei de la Agenţia de Protecţie a Mediului (APM), cu toate că impuseseră în bilanţul de mediu respectiva reabilitare.
„Până am reuşit să obţinem OK-ul de la APM, a durat… nu am aşteptat şi am făcut construcţiile fără autorizaţii. Nu le am nici în prezent, pentru că primarul de Sfântu Gheorghe, domnul Antal Arpad, vrea anularea, în Consiliul local, a contractului de concesiune – ceea ce nu se poate, iar când am solicitat autorizaţii, mi-a răspuns că nu mai există obiectul acestora. Cred că e împotriva interesului public, care ar fi fost rezolvarea problemelor de mediu”, consideră Shuki Cohen, arătând că şi-ar dori ca primarul să fie deschis dialogului şi nu proceselor în diversele instanţe.
Shuki Cohen spune că va depune săptămânal, la Primărie, cereri pentru autorizaţii de construcţie, arătând că lipsa acestora ţine în loc reabilitarea şi modernizarea fermei. Potrivit lui Cohen, în prezent există două procese între Halav Love şi Primăria Sfântu Gheorghe, primul intentat de către firmă, pentru obţinerea autorizaţiilor, al doilea de către administraţia locală, pentru evacuarea fermei, pe motiv de neîndeplinire a condiţiilor de mediu.
„Am fost la domnul primar Antal, în biroul său, cu avocaţii mei, pentru conciliere, dar el a spus sus şi tare că mă va scoate de aici, pentru că are nevoie de acest teren, pentru investitori. Cu toate acestea, domnul primar nu poate crede că el este deasupra legii, dacă am contract de concesiune, pentru că există Comisia Europeană şi Tribunalul drepturilor omului. Eu am venit aici pentru a investi, pentru a munci. Ce am făcut aici am făcut prin puterile mele, nu am fost împins de grupuri de interese, nu datorez nimic nimănui, nu m-a făcut nimeni nici parlamentar, nici primar. Sunt un simplu fermier, căruia îi place ce face şi ştie ce face, având una dintre primele cinci ferme din România”, a mai spus Cohen.
Referindu-se la dejecţiile ce ajung la Sântionlunca, Shuki Cohen spune că nu îşi doreşte afectarea negativă a acestora, drept pentru care a luat toate măsurile pentru ca dejecţiile să nu se mai scurgă în gospodăriile oamenilor. Potrivit lui Cohen, în prezent dejecţiile respective nu mai ajung la Sântionlunca, căile de acces în acest sens fiind blocate pe 6 august a.c.
Halav Love are în prezent 1.500 de bovine şi oferă locuri de muncă pentru 60 de oameni, plus altor 20 de zilieri. Ferma se aprovizionează din zona Covasnei cu furaje ale căror valoare ajunge la peste 2, 5 milioane de lei anual, livrând lapte de peste 5 milioane de lei, către Bucureşti.
Dispută pe teren
Primăria Sfântu Gheorghe a achiziţionat în urmă cu aproape doi ani terenul şi activele fostului IAS, cumpărat în 1990 de către omul de afaceri covăsnean Erdely Ede şi transformat în SC Zoocomp SA. Municipalitatea a cumpărat terenurile prin licitaţie, cu 5.550.000 lei. Trei sferturi din suprafaţa de la Câmpu Frumos reprezintă terenuri agricole, iar pe restul există diverse construcţii, inclusiv ferme pentru creşterea animalelor. În 2008, Consiliul Local a concesionat cele 15 hectare de teren ale fermei, lăsând libere de obligaţie restul de 14 hectare. Odată cu schimbarea conducerii administraţiei locale, în iunie 2008, s-a luat în calcul rezilierea contractului de concesiune, Antal Arpad arătând că din cauza terenului aflat în concesiune nu poate da drumul în mod complet planului Parcului Industrial prevăzut la Câmpu Frumos.
Monica Rizea
Deputatul Horia Grama (PSD): „Mădălin Guruianu este coada de topor a UDMR”
Preşedintele PSD Covasna, deputatul Horia Grama, îl acuză pe consilierul local Mădălin Guruianu (PNL) că este „coada de topor a UDMR“, devenit „marele inchizitor al moralităţii“ în ceea ce priveşte şefii de la deconcentrate. „Se vede o atitudine radicală a lui Mădălin Guruianu, care a devenit marele inchizitor al moralităţii şefilor de la deconcentrate.
Guruianu nu este decât coada de topor a UDMR şi îi pun o întrebare retorică: ce este mai grav, să te dezbraci de haine şi să dansezi la un chef, sau să te dezbraci de caracter?!“, a spus Grama. Liderul social democrat din judeţ a făcut referire la faptul că până nu demult Mădălin Guruianu „îi făcea pe toţi politicienii troacă de porci, şi acum iacătă-l mare politician“, prin trecerea sa de la independenţă la liberalism. În acest context, Grama l-a „invitat“ pe Guruianu să nu mai dea lecţii de moralitate, ci să ia el însuşi lecţii de bună purtare înainte de a mai da indicaţii.
Guruianu: „Declaraţiile lui Grama, o mojicie“
Afirmaţiile preşedintelui PSD Covasna nu au fost deloc bine primite de Mădălin Guruianu, care apreciază drept o „mojicie“ afirmaţia referitoare la coada de topor a UDMR.
„Este o mojicie atât de mare peste care cu greu pot trece… Domnule Grama, chiar nu vă sinchisiţi să lansaţi o asemenea aberaţie după câte ştiţi că am făcut în ultimii ani pentru comunitatea românească şi mai ales pentru tinerii români din zonă? Chiar nu vă crapă obrazul de ruşine? Mă aşteptam de la mulţi „români verzi“ la asta, dar nu de la dumneavoastră. Chiar nu înţelegeti că eu cred sincer în apropierea dintre cele două etnii şi mă bazez pe tineri pentru a construi o generaţie adeptă a normalităţii, care să nu mai pună preţ pe balivernele ultranaţionaliste şi care să construiască ceva bun şi temeinic în această zonă? E greu de înţeles asta, domnule Grama?Îmi pare rău că v-am crezut un om serios, un om cu aceleaşi idealuri de convieţuire paşnică… dar după o asemenea remarcă mi-am schimbat părerea. Păcat!”.
Declaraţia liderului socialdemocrat la adresa lui Guruianu vine în contextul recentelor manifestări publice împotriva susţinerii în funcţie a directorului DJT Covasna, Ciprian Grosu, cunoscut mai nou ca „directorul stripper“.
Recent, Mădălin Guruianu a organizat o manifestaţie de protest în faţa sediului PD-L Covasna, care îl susţine pe director, şi a prezentat şi mai multe poze în care acesta apare dansând aproape dezbrăcat. Mădălin Guruianu a precizat la acea vreme că face acţiunile respective în calitate de preşedinte al Comisiei de Tineret şi Sport din cadrul CL, şi lucrurile ar fi stat cu totul altfel dacă directorul DJT şiar fi recunoscut şi asumat trecutul.
Guruianu a adresat şi el o întrebare retorică, şi anume dacă preşedintele PSD Covasna le-a cerut părerea despre acest subiect colegelor profesoare Rodica Pârvan, Ligia Ghinea sau Rădiţa Palela, sau le-a solicitat să solidarizeze cu fostul stripper.
Ana Sidon
| publicitate |






