Posts Tagged ‘Noua Zeelanda’

Dacă mieii aduşi din Australia sau Noua Zeelandă vor costa în jur de 30-40 de lei/kg, mieii autohtoni vor ajunge şi ei la 20-25 de lei/kg

Sărbătorirea Paștelui mai devreme face ca anul acesta mieii să fie nu numai mai mici, dar și mai scumpi, având în vedere că oferta este mai scăzută și crescătorii au cheltuieli și așa mari să îi ducă în piețe.

Potrivit directorului Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), dr. Siko Barabas Sandor, punctele de tăiere se autorizează pentru săptămâna dinaintea Paștelui, la solicitarea primăriilor, acolo unde vor fi condiții corespunzătoare. La sacrificare, mielul trebuie să fie identificat cel puțin cu o crotalie și să aibă actele în regulă, iar pentru Târgu-Secuiesc și Sfântu-Gheorghe, unde mieii ajung și în piețe, comercianții trebuie să se prezinte la medicul veterinar de circumscripție.

N-au avut timp să se îngraşe

Anul acesta, mieii nu prea au avut timp să se îngrașe și ciobanii estimează un preț mai ridicat la carnea de miel, de aproximativ 20 – 25 de lei pe kilogram, față de 17 lei anul trecut.

„De obicei, Paștele cădea după mijlocul lunii aprilie, iar un miel poate lua în două săptămâni cel puțin 3 kilograme în plus. Acum toți mieii vor fi mici, una e să fie toți de 15 kg, și alta ca cei mai grași să aibă 10 – 12 kg, cât are un miel onorabil”, spune un cioban care apreciază că prețul va fi unul foarte mare în acest an.

George Simon, care crește 600 de oi în apropiere de Sfântu-Gheorghe, a afirmat și el că mieii din acest an sunt slăbuți și sub 7 kg nici nu merită să îi tai. El spune că prețul se va situa probabil undeva în jurul a 20 de lei pe kilogram, cu aproape 5 lei mai mult decât anul trecut.

„Anul acesta am 500 de miei, de obicei vând 60 – 70 în preajma Paștelui”, a precizat Simon.

Ne furăm singuri căciula

Nu este de neglijat nici oferta din supermarket-uri, care fac concurență mieilor autohtoni. Sunt însă și cazuri când crescătorii vând mieii pentru export și de acolo ei se întorc la noi în magazine, la prețuri mult mai mari.

Nimic nu se compară însă cu mielul crescut la stâna tradițională și proaspăt tăiat. Potrivit lui George Simon, mieii din magazin sunt tăiați de o săptămână sau mai mult, pe când cel de la crescător e proaspăt.

Ana Sidon

Dan Manolăchescu, Ciprian Niţu şi Bogdan Radu se află deja în drum spre casă

Cei trei covăsneni şi-au propus la plecarea din 25 decembrie să reuşească cucerirea Vf. Mt. Cook (ar fi fost prima reuşită românească), un salt cu paraşuta de la 4.600 de metri, primul pentru ei, şi participarea la competiţia Wanaka Challenge – Iron Man (3.800 m înot, 180 km bibicletă şi 42 km alergare). Singurul obiectiv neatins rămâne vârful Mt. Cook, despre care aţi citit deja în paginile ziarului nostru. Cât despre reuşitele expediţiei în Noua Zeelandă, vi le prezentăm chiar cu cuvintele celor aflaţi acolo, texte preluate de pe blogul expediţiei, www.newzealandexpedition.blogspot.com.

15 ianuarie 2009

Vorbe memorabile ale oamenilor care azi au sărit cu paraşuta pentru prima oară în viaţa lor

Cipri în drum spre aeroport: „dacă nu-mi place, eu nu le plătesc saltul!”. Dan: „da, dar atunci te mai iau o dată băieţii în avion fără paraşută. Că, de fapt, se plăteşte paraşuta, nu săritura!” Dan, văzând un ceas reglat pe ora Budapestei: „is anybody from Hungary?”. Tipa de la office: „a fuckin’ crazy skydiver. Do you wanna fly with him?!”. Dan: „Adică cu un ungur nebun? Ăăăăăă… dacă trebuie…!” Cipri: „uite mă că ăştia ne îmbracă cu costume în culorile patriei. Dacă murim, măcar murim cu tricolorul pe noi…” Dan la urcarea în avion: „na, hat beszelhetunk magyarul…”. Ungurul Eugene: „Igen. Hat tudnod kel hogy en a tegnap fogtam neki enek a bisznisznek… ho, ho, ho…” (na, păi putem vorbi în maghiară # daaa… păi trebuie să-ţi spun că eu ieri m-am apucat de business-ul ăsta) Ungurul Eugene către Dan, dar să audă toţi: „get closer because I don’t afford to lose you. I already lost six persons this week. It’s quite to much…” Cipri: „îmi plac decolările!”, instructorul lui Cipri: „mie nu!”. Bogdan când s-a deschis uşa: „ei, acuma sunt puţin nervos!” iar către instructor: „I’m a little bit nervous now!” Instructorul către Bogdan: „Me too!” Bogdan, ultimele cuvinte: „Sper să nu uit să zâmbesc!” Bogdan la aterizare: „Băi, de ce n-am bani să mai merg o dată!” Dan la aterizare: „Ei, da, asta e o chestie care poate da dependenţă!” Cipri la aterizare: „Yiuppi!“ Dan şi Bogdan văzând filmul lui Cipri: „Băi, nu ţi-a prea ieşit zâmbetul, tu trebuie să mai sari o dată!“

19 ianuarie 2009

Reuşită totală

Mai mult decât realizarea unuia dintre ţelurile expediţiei, Challenge Wanaka a devenit pentru Bogdan împlinirea unui vis. Iron Man-ul Noii Zeelande nu este unul oarecare. Dacă pe cel din Ungaria l-am considerat inuman, acesta este mai mult de atât. Nu numai distanţele sunt uriaşe, nu numai orele sunt multe, ci şi traseul este dificil. Înotul a fost, în sine, un Iron Man. Apa rece, valurile şi lacul total neospitalier pentru înot au făcut ravagii între competitori. Nam văzut atâta stres nicăieri, la start. Sincer spun, gândul la posibilitatea unui înec mi-a trecut şi mie prin cap (pentru amănunte, consultaţi-l pe Bogdan). Apoi a urmat firescul: picioare în cap, îngrămădeală, lupta cu valurile (căci înot nu se mai numea…), cu frigul (mi-a degerat creierul) şi, în cele din urmă, şi cu restul competitorilor. Bogdan a ieşit din apă ultimul, dar în uralele mulţimii care ştia ce înseamnă 3,8 km de înot într-o apă ca cea care a fost. La ciclism n-am scăpat de ceea ce ne era frică: vântul. Cu care am pedalat „în contră“ exact jumătate din distanţa de 180 de km. Bicicletele şi-au făcut datoria şi am scos timpi bunicei. Bogdan chiar a recuperat masiv. Am mai prins şi o ploicică rece, dar la condiţiile ce se preconizau în noaptea dinaintea startului am considerat-o o binecuvântare. La alergare am pornit în aclamaţiile mulţimii care afla de la anouncer că – în premieră pentru acest Challenge – sunt doi români care concurează. Ca să fie tacâmul complet a ieşit soarele şi s-a făcut cald. Am mers binişor amân doi, cu toate că traseul a fost foarte denivelat şi cu o mare parte (20 km) pe pietriş. Tot nesomnul, stresul şi necazurile din noaptea precedentă sau evaporat la linia de finish unde Cipri ne-a primit la fel de bucuros ca şi cum ar fi fost alături de noi pas cu pas. La nici jumătate de oră după finish am tăiat-o către Chirstchurch, căci dimineaţă trebuia să ne urcăm în avion. Cu ocazia aceasta şi-a realizat şi Cipri Iron Man-ul Noii Zeelande la condus, în 7 ore jumătate reuşind să ne ducă dormind până la băieţii cărora le-am lăsat maşina.

Din Singapore, Dan Manolăchescu

Vremea turbată şi zidul de gheaţă care li s-a ridicat în faţă i-au întors din drum pe cei trei covăsneni plecaţi să cucerească vârful

Încercarea celor trei tineri – Dan Manolăchescu, Ciprian Niţu şi Bogdan Radu – de a cuceri cel mai înalt vârf din Noua Zeelandă – Mt. Cook (3.754 m) – a eşuat, şi după patru zile de luptat cu vremea, aceştia au decis să se retragă în faţa peretelui vertical de la 3.300 de metri.

„Chiar dacă premisele la plecare au fost mai mult decât bune: vreme caldă, cer senin, vânt slab, iar ascensiunea în prima porţiune – cea a Linda Glacier – a decurs fără incidente şi într-un ritm rapid, peretele vertical şi expus de la 3.300 m ne-a venit de hac. Vântul puternic, dar şi lipsa unor ele mente tehnice specifice (suficient de multe cuie şi piroane de ghea ţă) a făcut înaintarea imposibilă fără asumarea unor riscuri majore. Am hotărât retragerea, cu inima strânsă. Febra vârfului era destul de puternică, însă, greu de crezut că în condiţiile date am fi reuşit să ajungem sus – şi aproape în niciun caz să ne întoarcem. Coborârea de pe Mt. Cook este chiar mai periculoasă decât urca rea. Cred că a fost şi este cea mai bună decizie. Muntele rămâne la locul lui. Important e să rămânem şi noi…”, susţine Dan Manolăchescu, pe blogul expediţiei, www.newzealandexpedition.blogspot.com

Din câte povesteşte el, una dintre „mâhnirile“ expediţiei lor rămâne imposibilitatea comunicării cu montaniarzii de acolo, pentru care Mt.Cook este o afacere în virtutea căreia solicită sume exorbitante pentru a da cele mai mici informaţii despre traseu sau despre hărţi.

„Ghizii percep o taxă de 5.000 de dolari pentru însoţirea unui singur alpinist pe vârf. În aceste condiţii sunt extrem de zgârciţi cu orice fel de detalii privind traseul şi dificultăţile tehnice. În toată perioada petrecută în zonă n-am întâlnit decât perechi de alpinişti (ghid/aspirant) şi niciun echipaj independent. Cred că eram o apariţie cam stranie…”, povesteşte Dan.

Cei trei au plecat în Noua Zeelandă în data de 25 decembrie şi urmează să se întoarcă în ţară în jur de 25 ianuarie, perioadă în care era inclusă prima cucerire românească a vârfului Mt. Cook, un salt cu paraşuta de la 4.600 de metri, primul pentru ei, şi participarea la competiţia Wanaka Challenge – Iron Man, 3.800 de metri înot, 180 de km ciclism şi 42 de km alergare, la care urmează să participe. Cucerirea lui Mt.Cook ar fi fost prima românească, şi după cum spun alpiniştii pe blogul lor, n-au găsit nicăieri vreo urmă care să ateste că alţi alpinişti români ar fi încercat ascensiunea pe Mt. Cook.

Ana Sidon

Trei tineri din Sfântu-Gheorghe – Dan Manolăchescu, Ciprian Niţu şi Bogdan Radu – ar putea deveni primii români care au pus piciorul pe cel mai înalt vârf al Noii Zeelande, Mt. Cook sau Aoraki, cum îl numesc băştinaşii (3.754 de metri). Despre noutăţile expediţiei şi cum se acomodează cei trei cu viaţa la Antipozi aflaţi de pe www.newzealandexpedition.blogspot.com. Iată ultimele noutăţi.

05 ianuarie 2009

Câte ceva despre traiul zilnic

„Trăim într-o maşinuţă Toyota Hiace (nu căutaţi că nu veţi găsi modelul european) care este un fel de van transformat în locuinţă. Consumă un mizilic: 14 la sută, iar la deluţ se chinuie de parcă ar căra pietre. Dar avem aragaz, chiuvetă, dulăpioare şi chiar şi un cuptor cu microunde – care nu merge decât atunci când cuplăm întreg sistemul la tensiune, prin campinguri – un pat dublu şi unul suspendat. În principiu, dacă suntem pe marginea unei ape e totul perfect – putem să ne spălăm şi avem apă să spălăm vase. Nu ne îngrămădim să stăm în campinguri, dar din cauza nevoii de încărcare a bateriilor – am numit-o „Afacerea Nitzu” – trebuie să trecem din când în când prin câte o chestie de asta. Am rezolvat una din pro blemele presante şi anume închirierea de biciclete. Avem pentru concurs şi pentru câteva zile de antrenament două bucăţi de Trakuri de carbon (cine nu înţelege să nu pună întrebări) care-şi fac treaba trăznet. Vorba lui Bogdan: „neam de neamul meu n-a pedalat pe asemenea biciclete”. Din nefericire, vântul e constant şi e aprig. Dacă ne vom lupta cu acelaşi vânt şi peste două săptâmâni, la Iron Man, cred că nu scoatem nici măcar o medie de 30 km pe oră (din nou, cine nu înţelege s-o lase aşa!). E vară, aici, e drept, dar temperaturile nu sunt spectaculoase. Maximele bat către 20, dar când bate vântul poate să fie cât de soare că nu ţine să stai dezbrăcat. Iar soarele e cam zgârcit, sperăm, deocamdată… Împăţirea pe căprării e următoarea: Dan face de mâncare, Bogdan spală vase, iar Cipri face poze, se ocupă de blog şi mai face Excel-uri pentru Covalact. Chiar dacă pare că Cipri munceşte cel mai mult, nu e aşa! Hi, hi, hi… (sper să n-o cenzureze Cipri, după cum v-am spus, el e la tehnic). Auoleu… Cipri s-a atacat! Neozeelandezii sunt extrem de prietenoşi. Nici nu-i de mirare, au câte o casă la o jumătate de kilometru. Aştia văd cu siguranţă mai multe animale decât oameni în cursul zilei. O casă constă, în general, într-un amărât de domeniu de câteva zeci, sute de hectare împrejmuit bine cu sârmă. Nu ca să nu treacă oamenii, ci ca să nu le iasă animalele. Care pot fi oi, vaci, căprioare (au turme de sute de căprioare) sau lame. Totuşi, cea mai întâlnită specie este iepurele de şosea sau opossumul de şosea. Pe aceste două specii le vezi în diferite stări de prospeţime, la fiecare 300 de metri pe şosea. Sincer, nu ştim când se sinucid deoarece – cel puţin ziua – nu am văzut niciunul care să treacă strada. Revenind la neozeelandezi, mai trebuie să vă spunem că sunt buni vorbitori de neozeelandeză. Engleza, în schimb, nu este unul din punctele lor forte. Am întrebat şi noi unde găsim nişte baterii, iar răspunsul a fost: „ya beta ask tha fouks doon thare!” adecă, în engleză: „you better ask the folks down there!”. În principiu, n-au comentat la auzul numelui ţării, ceea ce – nui aşa? – nu înseamnă nimic. Nici că ar şti pe unde vine, nici că nu… Numai o tipă l-a rugat pe Cipri (iarăşi Cipri?) să-i scrie numele ţării în clar pe o hârtiuţă. Am iertat-o numai pentru că avea semnalmente de chinezoaică. Ce, noi îi ştim pe ei, pe toţi? Deci, hai noroc sau cum spun ăştia: Gattya!

08 ianuarie 2009

Începe stresul

Ieri a fost ultima zi de antrenamente pentru Iron Man, iar de azi am început să ne pregătim de Mt. Cook. E de la sine înţeles că pregătirile de acasă nu s-au potrivit cu cele de aici. După cum v-am mai spus, apa lacului Wanaka este foarte rece (acum, spre exemplu are 13 grade şi se preconizează 15 pentru ziua concursului) deci va trebui să folosim neoprene. Care ne vor fi date (sub formă de închiriere, şi nu pe bani puţini) cu o zi înainte de concurs. Cum nici eu, nici Bogdan n-am mai înotat în ape atât de reci în costume de tipul acesta e posibil să avem surprize. Oricum, un motiv de stres în plus… Ce să mai vorbim de lipsa totală a antrenamentului la înot. Practic, cu ce am venit de acasă, cu aia concurăm! Bicicletele produc alte surprize. Merg trăznet, dar vântul nu vrea să se liniştească deloc. Bate constant de dimineaţa până a doua zi dimineaţa din acelaşi unghi. Vrând-nevrând, tot ai 90 de km de mers cu el în faţă. În plus neozeelandezii ăştia şi-au pus criblură peste asfalt pe toate drumurile din afara localităţilor aşa că senzaţia, cu roţile astea subţirele, este că ai luat-o pe arătură. Deci, una peste alta, viteza calculată nu ne prea iese la socoteală… Dar, cum spuneam, gata cu antrenamentele de Iron Man. Astăzi am urcat primul muntişor de prin zonă. 2578 m, Mt. Roy, bun pentru a avea o superbă privelişte asupra lacului şi zonei Wanaka. Cipri s-a întrecut pe sine şi la prima lui urcare – diferenţă de nivel 1200m – a bătut toate recordurile: sub 2 ore. I-am explicat că de acum vreau să-l văd în acelaşi timp din Buşteni, sus pe Coştila… De pe Mt. Roy am văzut pentru prima dată Mt. Cook. Dar despre asta mâine, când vom ajunge în zonă… În seara asta, la un ceai cu biscuiţi ne luăm rămas bun de la duşuri, bucătărie, bere şi lejeritate.

Dan Manolăchescu, Ciprian Niţu şi Bogdan Radu şi-au propus trei succese într-o singură expediţie: cucerirea vârfului Mt.Cook, un salt cu paraşuta de la 4600 de metri şi participarea la competiţia Wanaka Challenge – Iron men 3800m înot, 180 km. ciclism şi 42 km alergare.

Trei tineri din Sfântu-Gheorghe – Dan Manolăchescu, Ciprian Niţu şi Bogdan Radu – ar putea deveni primii români care au pus piciorul pe cel mai înalt vârf al Noii Zeelande, Mt. Cook sau Aoraki, cum îl numesc băştinaşii (3.754 de metri). Au plecat în expediţia lor în ziua de Crăciun şi au ajuns în Noua Zeelandă după aproape două zile de zbor, pe ruta Bucureşti – Frankfurt – Singapore – Christchurch (Noua Zeelandă). Se vor întoarce spre sfârşitul lunii ianuarie, dar până atunci şi-au propus să „marcheze“ trei succese într-o singură expediţie, Hattrickul Noii Zeelande cum s-ar zice, care presupune prima cucerire românească a vârfului Mt. Cook, un salt cu paraşuta de la 4.600 de metri, primul pentru ei, şi participarea la competiţia Wanaka Challenge – Iron Men – 3.800 de metri înot într-un lac în care acum o săptămână apa nu avea nici 15 grade, 180 de km ciclism şi 42 de km alergare.

Blog de expediţie

Pregătirile pentru escaladare sunt în toi, iar provocarea nu este nici pe departe una uşoară. După cum povestesc cei trei călători pe blogul expediţiei (www.newzealandexpedition.blogspot.com) traseul pe care îl vor străbate urcă aproape vertical pe o altitudine de 2.500 de metri, într-o cascadă de pereţi de stâncă care spre vârf se transformă în gheaţă. „Crestele expuse şi ascuţite, schimbările meteorologice rapide influenţate de Oceanul Pacific precum şi pericolele „uzuale” reprezentate de crevase şi avalanşe fac din Aoraki vârful care la nici 4.000 de metri oferă o rată mai mică de reuşite decât altele peste 6.000“. Acestea plus distanţa uriaşă până pe „partea cealaltă al globului” – Noua Zeelandă fiind atât ca longitudine, cât şi ca latitudine cel mai îndepărat punct (locuit) al lumii – au făcut ca până astăzi niciun român să nu reuşească escaladarea celui mai înalt vârf al continentului austral”. Peripeţiile şi întâmplările lor – condusul pe dreapta, amicii pe care şi i-au făcut – vezi pinguinul lui Cipri – sau cum au petrecut noaptea de Revelion le puteţi afla de pe blogul expediţiei, unde au postat poze şi informaţii despre expediţie, sentimentele şi trăirile lor în această aventură la capătul lumii. Mt. Cook este cel mai înalt vârf al Noii Zeelande (3754 m) numit astfel după descoperitorul ţărmurilor de la sudul Australiei, britanicul James Cook, dar băştinaşii îl numesc Aoraki. Legenda maorilor spune că tânărul Aoraki şi cei trei fraţi ai săi au eşuat pe tărâmurile Noii Zeelande în timpul unei furtuni. N-au reuşit să supravieţuiască deoarece îngheţatul vânt arctic i-a transformat în pietre. Cel mai înalt dintre ei era Aoraki şi, desigur, el este cel care veghează şi astăzi asupra expediţionarilor ce se încumetă să se apropie de unul dintre cele mai dificile vârfuri ale lumii.

Tulit Zsombor, în Antarctica

Dacă Dan, Cipri şi Bogdan au plecat în Noua Zeelandă, un alt covăsnean, Tulit Zsombor, şi-a făcut bagajele pentru Antarctica. Alături de un alt alpinist experimentat, David Neacşu din Bucureşti, Tulit Zsombor din Sfântu-Gheorghe a programat între 3 ianuarie – 15 februarie expediţia românească Northland Antarctica 2009, Mt Vinson 4.897, prin care îşi propune să cucerească vârful Vinson, cel mai înalt din Antarctica şi unul dintre cei mai friguroşi din lume. Expediţia este organizată de Asociaţia Alpin Sport şi se încadrează în proiectul Seven Summit, prin care se doreşte atingerea celor mai înalte vârfuri de pe 7 continente. Vârful Vinson se află la 1.200 de km de Polul Sud, iar temperaturile medii ajung aici la minus 30 de grade, fiind urcat pentru prima oară în anul 1966 de un grup de alpinişti americani. Plecarea celor doi alpinişti este programată din Punta Arenas (Chile) către Patriot Hills (Antarctica) pentru data de 10 ianuarie.

La polul frigurilor

Antarctica este continentul cel mai rece, cel mai uscat si cu cele mai puternice vânturi, iar 98% din teritoriu este acoperit de gheaţă. Tulit Zsombor are 33 de ani şi a participat la expediţii montane având ca scop ascensiunea vârfurilor Triglav (Slovenia), Ercyes (Turcia), Mont Blanc (Franţa), Elbrus (Rusia), Lenin (Kirgizstan), McKinley (Alaska), Matterhorn (Elveţia), Kilimandjaro (Tanzania), Aconcagua (Argentina). Tulit este deţinător al recordului naţional de înălţime de ascensiune şi coborâre pe schiuri (6400 m). David Neacşu a participat la expediţii pe vârfurile Mont Blanc (Franţa), Kilimandjaro (Tanzania), Aconcagua (Argentina), McKinley (Alaska), Mont Kenya (Kenya), Huascaran (Peru), Illimani (Bolivia), Cotopaxi (Ecuador), Klucev (Kamchatka – Rusia), Ruwenzori (Uganda), Orizaba (Mexic), Carsensz Pyramid (Papua Noua Guinee). Este organizatorul primei expediţii româneşti pe Everest (2003).

Ana Sidon