| publicitate |
Posts Tagged ‘Mădălin Guruianu’
Fiind singurul candidat, Guruianu, reales preşedinte al PNL Sf. Gheorghe
Marţi după-amiază a avut loc şedinţa Conferinţei Municipale a PNL Sfântu Gheorghe, în cadrul căreia au avut loc şi alegeri interne. Pentru funcţia de preşedinte al PNL Sfântu Gheorghe a fost un singur candidat, Mădălin Guruianu, iar cei 27 de delegaţi au votat în unanimitate pentru realegerea acestuia. Totodată, au fost aleşi patru vicepreşedinţi, în ordinea numărului de voturi: Ciprian Niţu, Anca Pădeanu, Balhuc Katalin, Emil Pantelimon şi nouă membri ai Biroului Permanent al PNL Sfântu Gheorghe.
Tot cu această ocazie, s-a decis ca fiecare vicepreşedinte să aibă în viitor o zonă de interes diferită, iar membrii Biroului vor reprezenta câte un cartier din municipiu, plus satele Chilieni şi Coşeni. Totodată, s-a hotărât să fie reactualizată baza de date a membrilor PNL Sf. Gheorghe, în prezent, organizaţia numărând în jur de 300 de membri.
Liberalii covăsneni se pregătesc de alegeri naţionale şi locale
PNL Covasna va fi reprezentat la Congresul Naţional PNL din 5-7 martie de 12 membri. Liderul PNL Sfântu Gheorghe, Mădălin Guruianu, a declarat că numărul reprezentării judeţului Covasna la Congres înseamnă cea mai mare delegaţie covăsneană la un congres naţional liberal, ceea ce reprezintă recunoaşterea evoluţiei PNL Covasna din ultimul an.
„Au primit mandat să meargă la Congresul Naţional din partea PNL Sfântu Gheorghe – Emil Pantelimon, Corina Bote, Gheorghe Neagu, Viorel Balhuc şi Mădălin Guruianu, care se vor alătura celor şase colegi din judeţ, în frunte cu preşedintele PNL Covasna, Marius Obreja. Este o recunoaştere a evoluţiei din ultimul an a filialei şi mai ales a scorului excelent reuşit în primul tur, când am reuşit să depăşim PSD, deşi aceştia au cinci primari în judeţ, iar noi niciunul”, consideră Mădălin Guruianu.
Vor post special de vicepreşedinte
La Congres, liberalii covăsneni doresc obţinerea unui post special de vicepreşedinte la nivel naţional, ca urmare a rezultatelor bune obţinute la nivel local în cadrul alegerilor prezidenţiale din 2009, sperând să se ţină cont de situaţia specială existentă la nivelul judeţelor Covasna şi Harghita, cu populaţie majoritară de etnie maghiară şi apetenţa generală a ardelenilor către dreapta politică.
Congresul Naţional al PNL va fi urmat de alegeri în PNL Covasna, acestea urmând să aibă loc pe 16 martie la nivel de PNL Sfântu Gheorghe şi pe 17 martie la nivelul organizaţiilor locale din judeţ. Pe 18 martie, la sediul Bibliotecii Judeţene din Sfântu Gheorghe va avea loc Congresul Filialei PNL Covasna, care va cuprinde alegeri la toate nivelele.
Monica Rizea
Atitudinea consilierilor locali PCM, „O ruşine şi o batjocură“
Consilierul Mădălin Guruianu îndeamnă PCM să renunţe la frustrări
Refuzul consilierilor Partidului Civic Maghiar (PCM) de a vota proiectul de hotărâre prin care Centrul de Transfuzii se mută din Casa Bene în clădirea Grădiniţei cu Program Normal nr. 4 naşte noi contestaţii.
De această dată, acestea vin din partea consilierului local Mădălin Guruianu, care consideră că modul în care cei din PCM au blocat acest proiect de hotărâre este „o ruşine şi o batjocură”.
Riscăm să pierdem 10 milioane de euro Mădălin Guruianu a declarat că PCM a politizat întregul proiect, punând în pericol reabilitarea şi modernizarea Casei Bene, prevăzută în Proiectul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU), Sfântu Gheorghe riscând astfel să piardă zece milioane de euro.
„M-am simţit umilit şi aştept ca cetăţenii din Sfântu Gheorghe să tragă la răspundere politicienii care nu vor să facă administraţie, care nu sunt interesaţi de dezvoltarea oraşului ci vor doar să arate cât sunt de tari (…). Să te opui unui proiect pe care l-ai dezbătut un an, pe care l-ai analizat în diferite comisii, în plen, căruia i-ai dat votul de încredere, pe care l-ai negociat cu trei ministere mari… şi la final să-ţi pui problema că nu votezi doar pentru că partidul tău nu mai are viceprimar (pe Balint Jozsef, fost viceprimar PCM- n.r.)- mi se pare o mare- mare batjocură”, a declarat Guruianu, subliniind că PCM a insistat pe refuzul de a vota proiectul, chiar dacă problema mutării copiilor din Grădiniţa nr. 4 a fost rezolvată, cu implicarea Inspectoratului Şcolar Judeţean.
Toate avizele şi acordurile necesare Consilierul local a precizat că proiectul a avut toate avizele şi acordurile necesare proiectului şi că, întrebaţi ce modificări ar dori să se aducă acestuia pentru a fi votat şi de către ei, cei din PCM „au ridicat din umeri”.
„Domnii din PCM au spus că îşi pot schimba părerea, aşa cum şi eu îmi pot schimba părerea, trecând de la independent la liberali. Nu-mi aduc aminte pe ce poziţie a fost domnul Balint Istvan pe lista PCM, dar aş fi foarte bucuros să ne confruntăm faţă în faţă, eu român, el maghiar, pe o confruntare ideologică, pe baze electorale – câte voturi aş putea aduna eu şi câte domnia sa, de unul singur, fără să fie remorcat de nişte personalităţi precum regretatul Konya Adam sau de domnul Kovacs Istvan, preot cu o altă notorietate faţă de colegii săi”, a explicat Mădălin Guruianu.
„Să renunţe la frustrări“
Consilierul a ţinut să sublinieze intenţia Centrului de Transfuzie de a înfiinţa la Sfântu-Gheorghe Rezerva Naţională de Sânge, acuzându-i pe consilierii PCM că boicotează un proiect de importanţă naţională.
„Aceşti oameni – PCM, au demonstrat acum că sunt extrem de limitaţi la a face politică pentru grupul lor, în niciun caz pentru maghiarii care i-au votat şi, în niciun caz – şi cel mai grav – în folosul, ci împotriva comunităţii din Sfântu Gheorghe”, a mai spus Guruianu, făcând apel ca cei de la PCM „să renunţe la frustrări” şi să se preocupe de priorităţile oraşului.
Poiectul prin care ar fi trebuit să aibă loc un schimb între clădirea Centrului de Transfuzii şi clădirea Grădiniţei a picat din nou, în ultima şedinţă a CL, consilierii PCM abţinându-se de la aprobarea acestuia, pe motiv că nu ar exista spaţii pentru asigurarea educaţiei copiilor care sunt acum în respectiva grădiniţă. Faptul că proiectul nu a primit aprobarea CL pune în pericol reabilitarea şi modernizarea Casei Bene, prevăzută în PIDU, pentru care oraşul ar putea primi zece milioane de euro.
Monica Rizea
Preşedintele PNL Sfântu-Gheorghe, Mădălin Guruianu: „Demiterea prefectului Codrin Munteanu este justificată“
PNL Covasna aşteaptă ca PD-L să respecte regulile jocului în privinţa funcţiilor politice şi dacă nu va mai fi la guvernare
Conducerea PNL Sfântu Gheorghe apreciază că decizia PD-L de a considera că, rămas singur la guvernare, trebuie să-şi asume inclusiv oamenii din anumite posturi este de salutat însă atenţionează că în luna decembrie democrat-liberalii ar trebui să gândească la fel şi să demisioneze din respectivele posturi, dacă nu se vor mai afla la putere.
Preşedintele PNL Sfântu Gheorghe, Mădălin Guruianu, este de părere că demiterea prefectului de Covasna, Codrin Munteanu, este justificată dacă se ia în considerare că acesta este reprezentantul Guvernului în teritoriu, fiind de acord cu viziunea PD-L Covasna vizavi de această temă. Detalii în Observatorul de Covasna de astăzi!
Încă un act cu „Domnul Goe” şi „Talentatul domn Ripley”
Preşedintele PSD Covasna, deputatul Horia Grama, a răspuns ieri acuzaţiilor aduse de liberalul Mădălin Guruianu, pe care îl compară cu domnul Goe
Preşedintele PSD Covasna, deputatul Horia Grama, răspunde scrisorii deschise adresată de preşedintele PNL Sfântu-Gheorghe, Mădălin Guruianu, şi îl compară pe acesta din urmă cu un personaj din Caragiale, domnul Goe, care în ultima vreme îi toarnă în galoşi cheseaua cu dulceaţă şi îi varsă cafeaua pe pantaloni, atacându-l într-un mod pe care Grama îl descrie plin de „impertinenţă, tupeu, lipsă de bun simţ şi de-a dreptul isteric“.
Horia Grama a declarat ieri că a refuzat o confruntare cu Guruianu tocmai pentru că acesta ar intenţiona ca prin vorbe să îşi găsească un loc pe scena politică din judeţ şi pentru „a arăta că există şi el şi că este cineva”, urmând ca de acum înainte să nu mai răspundă altor atacuri venite de la el.
Deputatul covăsnean s-a întrebat retoric care ar fi motivele pentru care Mădălin Guruianu se instituie ca o autoritate morală şi judecătorul celor mai vechi în politica din Covasna, susţinând pe de altă parte că nu a reuşit să găsească nicio realizare a acestuia demnă de admiraţie din partea oamenilor sau pe plan profesional. Mai mult, Grama spune despre autorul scrisorii deschise că deşi în urmă cu doi-trei ani, în Asociaţia Pentru Comunitate, le făcea morală politicienilor şi critica politica, acum îl acuză de politicianism deşi a intrat el însuşi în politică şi a fost „paraşutat” şi pe o funcţie de preşedinte al organizaţiei municipale, „fără nicio experienţă şi activitate politică anterioară”.
„Am constatat că totuşi dacă pe acest individ îl dezbraci de tupeu şi impertinenţă nu rămâne nimic în spatele lui decât sigur foarte multe vorbe pe care le cuprinde în tot felul de articole pe care el le consideră foarte bune sau scrise cu talent, deşi după părerea mea nu are nici acest har“, a declarat Horia Grama. Deputatul covăsnean a spus că nu vede unde era impertinenţa în răspunsul lui dat la faptul că Guruianu l-a acuzat de prezenţa la deschiderea anului şcolar la Vâlcele, sau în întrebările legate de serviciul acestuia şi de afirmaţia sa că Mădălin Guruianu „este un stâlp de cafenea”, despre aceasta din urmă Grama spunând că afirmaţia se bazează pe faptul că liberalul este văzut mai mereu prin cafenele şi chiar i-a propus să se întâlnească pentru o confruntare tot la restaurant.
„Nu întâmplător am pus întrebarea cu ce drept mă judecă. Aş face o scurtă paralelă, faţă de dânsul am intrat în politică în ‘92, nici într-un caz ca să-mi găsesc resursele de trai şi de viaţă şi să câştig bani, am parcurs toate etapele aşa cum e şi normal într-un partid politic, de la simplu membru, până la a fi ales consilier local, preşedinte de organizaţie municipală, vicepreşedinte, membru în comitetul naţional, şi aşa mai departe. Sunt 17 ani în care am ajuns la funcţia asta şi am trecut prin nişte etape în acest partid”, a continuat Grama.
Deputatul PSD a subliniat că nu a intrat în politică pentru a face bani, arătând că a fost managerul a trei mai societăţi fără a fi fost pus politic. El a mai precizat că de fiecare dată când a optat pentru o funcţie politică a câştigat mult mai puţin faţă de posturile anterioare, din punct de vedere financiar. „Există un principiu în politică şi se aplică şi confirmă – cine sare peste etape nu are nicio şansă să reuşească. Mai devreme sau mai târziu îşi rupe gâtul, pentru că trebuie să treci prin toate etapele şi în politică, ca şi în viaţă şi în profesie, să porneşti de jos, să urci pe scara ierarhică, altfel îşi lipseşte experienţa necesară şi înţelepciunea luării unor decizii”, a mai spus Grama, completând că totodată un alt principiu spune că cine nu confirmă ceva în viaţă, în profesie, nu are ce căuta în politică. Legat de salariul de deputat, casa din Hărman sau activitatea din Parlament, deputatul Horia Grama a afirmat că indemnizaţia sa netă este de 4.800 de lei, la care se adaugă banii pentru cheltuielile cabinetului, care nu sunt ai săi ci sunt justificaţi cu facturi şi state de plată. Privind sumele şi contribuţia adusă la dezvoltarea investiţiilor în judeţ, Grama a spus că anul acesta prin demersurile cu primarii şi la ministere s-au adus peste 30 de miliarde de lei vechi, pe diferite programe, în învăţământ, sănătate, şi aşa mai departe.
Totodată, Grama spune că Guruianu nu cunoaşte activitatea din Parlament, întrucât în plen intră toate legile de la comisii, cu un raport, şi nu se discută decât amendamentele depuse de deputaţi, care au fost respinse de la comisii, şi deputaţii nu vorbesc de capul lor. „Activitatea deputaţilor este în mare parte legi, am avut foarte multe intervenţii şi amendamente, unul la legea bugetară, care a fost şi acceptat, prin care bisericile din Covasna au primit 2,7 miliarde de lei – Biserica din Întorsra Buzăului, cea din Sfântu-Gheorghe care se construieşte şi cea de la Araci, plus multe alte intervenţii. Sunt coautor la 3 iniţiative legislative, nu am decât 1 sau 2 absenţe, motivate, şi o interpelare la Ministerul Tineretului în urma căreia e pe ultima sută de metri o iniţiativă legislativă a Guvernului prin care baza sportivă din Sfântu-Gheorghe, Clubul Sportiv Municipal, vor fi transformate în Complex Olimpic de interes naţional, ceea ce va aduce dezvoltarea acesteia şi investiţii în următorii doi ani de 30 de milioane de euro”, a mai declarat preşedintele PSD Covasna.
Cât despre locuinţa de la Hărman, Grama spune că are o casă, nu o vilă, şi a cumpărat-o când încă era în construcţie, finalizând-o ulterior, din banii săi şi înainte de a avea funcţie politică. „În raporturile mele cu Guruianu îi transmit că i-am răspuns la acuzaţiile aduse şi nu voi mai răspunde altor atacuri”, a conchis Horia Grama. Ca răspuns la afirmaţiile preşedintelui PDL Sf.Gheorghe, Dan Manolăchescu, cum că neam de neamul PSD n-a visat să vadă făcut drumul din Covasna, Horia Grama a spus că PSD a betonat acel drum şi că Manolăchescu exagerează.
Ana Sidon
Bursele Sfântu-Gheorghe, tot mai atractive pentru elevii din anii terminali
Tot mai mulţi tineri din municipiu sunt interesaţi de Bursele „Sfântu-Gheorghe”, proiect iniţiat de preşedintele Comisiei de Tineret şi Sport din cadrul Consiliului Local (CL), Mădălin Guruianu. Potrivit acestuia, Primăria primeşte tot mai multe solicitări cu privire la informaţii despre burse, tinerii dorind să afle date cât mai complete despre tot ce ţine de obţinerea burselor, data limită a depunerii dosarelor în acest sens, la Primăria Sfântu Gheorghe, fiind 15 octombrie.
„Tinerii lucrează deja la dosarele pentru burse, actele necesare fiind copia după actul de identitate, diplomele obţinute, un CV şi o scrisoare de intenţie. Consider că suma de 2.000 de lei, cât valorează o bursă, nu e tocmai mică şi poate ajuta un tânăr aflat în anul terminal de liceu să se orienteze spre ce doreşte să facă mai departe”, a declarat, ieri, Mădălin Guruianu.
Acesta şi-a exprimat speranţa că acest gen de burse, prin care de fapt se arată aprecierea pentru tinerii cu voinţă şi talent, nu vor dispărea din Sfântu-Gheorghe, indiferent de schimbările care vor avea loc în cadrul Primăriei şi Consiliului Local.
Beneficiarii Burselor vor fi cinci elevi din anii terminali ai învăţământului liceal din Sfântu Gheorghe. Metodologia de acordare a burselor prevede conferirea acestora pe baza sumei celor trei medii generale obţinute în fiecare an din primii trei ani de liceu (clasa a IX-a, a Xa şi a XI-a), performanţelor exprimate prin obţinerea de premii la concursuri (conform unui punctaj clar de departajare a participanţilor la olimpiade judeţene, naţionale şi internaţionale, respectiv a premiilor obţinute în cadrul respectivelor competiţii). Vor fi punctate, de asemenea, calităţile organizatorice – fiecare implicare în organizarea unui proiect, a unui eveniment în cadrul ONG-urilor sau Consiliilor Elevilor. Punctajul final va rezulta prin adunarea punctajelor obţinute la criteriile de acordare a burselor, bursele urmând a fi obţinute de candidaţii care vor înregistra cel mai mare punctaj pe întreaga activitate depusă.
După încetarea primirii dosarelor pentru burse, pe data de 15 octombrie, numele câştigătorilor vor fi afişate la avizierul Primăriei şi pe site-ul CL, până în data de 15 noiembrie. După depunerea şi rezolvarea contestaţiilor – între 20 şi 25 noiembrie, decernarea celor cinci burse va avea loc în şedinţa ordinară a CL din luna decembrie. Comisia de acordare a burselor va fi formată din membrii comisiilor de Tineret şi Sport şi ai celei de Învăţământ, aceştia putând decide retragerea sau imputarea bursei acordate, în cazul în care se vor constata depuneri de acte false sau alte abateri grave.
Monica Rizea
Preşedintele PNL Sfântu-Gheorghe, Mădălin Guruianu: „Horia Grama nu este decât un bătrân comunist“
Guruianu i-a adresat o scrisoare deschisă deputatului de Covasna în care îl aseamănă pe acesta cu personajul principal din producţia hollywoodiană „Talentatul domn Ripley”
Preşedintele PNL Sfântu Gheorghe, Mădălin Guruianu, îl aseamănă pe liderul PSD Covasna, deputatul Horia Grama, într-o scrisoare deschisă adresată acestuia, cu personajul principal din producţia hollywoodiană „Talentatul domn Ripley”. Mădălin Guruianu consideră că între „domnul Ripley” şi Horia Grama există foarte multe asemănări, deoarece fermecătorul presonaj de film „îşi ascunde identitatea şi intenţiile şi înşeală constant pe toată lumea pentru a-şi atinge scopurile (…), minte fără să clipească, profită de oricine serveşte scopurilor sale şi spune adevărul doar atunci când are de profitat“. Liderul PNL consideră că Horia Grama şi-a însuşit din comportamentul domnului Ripley, lăsând la o parte bunul simţ şi ajungând să împroaşte în jurul său cu noroi. Guruianu spune despre Horia Grama că este un „politician de cea mai joasă factură“, arătând că deputatul ocoleşte să abordeze unele subiecte, nu poate purta un dialog civilizat şi argumentat, apelând însă la manipulări şi atacuri la persoană. În acest sens, Guruianu crede că Horia Grama „nu este decât un bătrân comunist“, care a moştenit de la prede cesorii săi minciunile, atacarea adversa rului înfierând viaţa privată a acestuia, răspunsurile nepotrivite şi toate menta lităţile greşite ale trecutului. Preşe dintele PNL Sfântu Gheorghe este de părere că Horia Grama a atins „culmea nesimţirii“ prin răspunsul său „extrem de violent“ vizavi de criticile pe care i le-a adus Guruianu în legătură cu partici parea , la Vâlcele, la deschiderea anului şcolar. „Am intrat în viaţa cetăţii şi ulterior în politică cu dorinţa exprimată de a nu mai avea asemenea personaje indecente şi imorale în prim-plan, grobiene şi lipsite de capacitatea de a răspunde cu argumente la o dispută verbală, fără să apeleze la atacuri la persoană. Pentru a-mi justifica vorbele de până acum şi pentru că „lumina este un bun dezinfectant”, mă simt nevoit să vă mărturisesc nişte chestiuni punctuale despre „talentatul domn Grama”, lucruri care ar trebui să dea de gândit mai multor membri ai comunităţii noastre”, scrie Mădălin Guruianu în scrisoarea deschisă, iar primul aspect subliniat în acest sens este acela al salariului şi banilor de cheltuială în total de peste 10.000 de lei pe care deputatul de Covasna îi încasează din bani publici, lunar. „În aceste condiţii în care venitul domniei sale din bani publici este în fiecare zi cât indemnizaţia mea lunară de consilier local, nu l-am auzit că ar oferi vreo bursă tinerilor din oraş sau judeţ, în măsura în care eu aşa am făcut încă de la începutul mandatului de consilier local (…). În cei 4 ani de man dat, domnul deputat Grama va ajunge să încaseze de la statul român peste 500.000 de lei. Nici nu mai vreau să mă gândesc cât de eficient ar putea fi inves tiţi aceşti bani pentru comunitatea româ nească din zonă pe care dânsul are pretenţia că o reprezintă”, arată Mădălin Guruianu.
În cadrul scrisorii, Guruianu subli niază faptul că activitatea lui Horia Grama în Parlamentul României sa limi tat la o singură intervenţie, de numai patru minute, în plenul acestuia, pe parcursul acestui an. În încheierea scrisorii, preşedintele PNL Sfântu Gheorghe subliniază faptul că deşi Horia Grama este „deputat de Covasna”, acesta locuieşte în localitatea braşoveană Hăr man, într-o vilă, venind la Sfântu Gheorghe doar cu ocazia conferinţelor de presă. „Din toate aceste motive adu nate, dar şi pentru a face viaţa politică din comunitate mai respirabilă, „talenta tul domn Grama” ar trebui să facă un pas în spate. Definitiv”, punctează Mădălin Guruianu, în finalul scrisorii.
Monica Rizea
PNL Covasna: Problemele românilor şi ale maghiarilor sunt aceleaşi
Preşedintele PNL Sfântu Gheorghe, Mădălin Guruianu, consideră că afirmaţiile primarului Antal Arpad (UDMR) în ceea ce priveşte scăderea şanselor de susţinere din partea maghiarilor pentru Crin Antonescu, după ce acesta a criticat Adunările secuieşti ale UDMR şi PCM, nu corespund realităţii.
„Îi atrag atenţia domnului primar că şansele lui Crin Antonescu nu au fost compromise în faţa electoratului maghiar, deoarece, după cum el însuşi a spus, problema cea mai mare a României nu sunt adunările organizate de UDMR sau PCM, ci criza economică şi Coaliţia de guvernare instabilă, în care partenerii PSD şi PDL nu au încredere unii în ceilalţi.
Astfel, nu văd cum şansele lui Antonescu ar scădea, chiar dacă el spune o realitate crudă. Ne aflăm însă într-o situaţie de haos general, în care populaţia maghiară nu mai poate fi prostită”, a explicat Mădălin Guruianu, precizând că populaţia maghiară are aceleaşi probleme cotidiene precum şi cea românească.
Horia Grama, criticat pentru politizarea începerii de an şcolar
Mădălin Guruianu s-a referit totodată şi la preşedintele PSD Covasna, deputatul Horia Grama, criticând participarea acestuia la deschiderea anului şcolar şi inaugurarea noii şcoli de la Vâlcele.
„Deputatul Horia Grama este singurul om politic din judeţ care a încălcat cererea sindicatelor din învăţământ şi a dascălilor, de a nu veni la deschiderea anului şcolar pentru a-şi promova imaginea politică.
Nu pricep cum domnul deputat nu sa putut abţine şi s-a dus acolo exact în calitate politică, tăind panglica la inaugurarea şcolii”, a apreciat Guruianu.
Monica Rizea
Poliţiştii, apăraţi de PNL Sfântu Gheorghe
Protestele organizate de poliţişti în această săptămână sunt considerate de către PNL Sfântu Gheorghe ca fiind demonstrative pentru faptul că există, la nivelul ţării, o situaţie ce „tinde să scape de sub control“.
Preşedintele PNL Sfântu Gheorghe, Mădălin Guruianu, a declarat ieri că Guvernul se foloseşte de criza financiară şi economică, batjocorind instituţia Poliţiei.
Potrivit lui Guruianu, actuala administraţie centrală a aplicat „măsuri inadmisibile de reducere a veniturilor oamenilor legii“, mergând chiar până la afectarea, în acest sens, a activităţilor poliţieneşti în sine. Astfel, Guruianu a amintit de situaţia Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Covasna, unde, pentru a se economisi bani, s-a trecut la transportarea cu trenul a unora dintre cei cercetaţi de poliţişti, maşinile Poliţiei folosindu-se mai rar şi pe distanţe mai scurte, pentru a nu se consuma benzina.
Printre urmările politicii de austeritate aplicate de Guvern, Guruianu a mai enumerat şi aducerea de acasă a hârtiei de scris, a tonerului pentru copiatoare şi a altor consumabile, pentru desfăşurarea diverselor munci de birou a poliţiştilor, precum şi faptul că cei 2000 de absolvenţi din 2009 ai Academiei de Poliţie nu au putut fi angajaţi în acest an în sistem, chiar dacă la nivelul ţării există un necesar de peste 8000 de poliţişti.
„Am speranţa că măcar acum, înainte ca situaţia să scape cu totul de sub control, Guvernul va înţelege să-şi asume eşecurile şi să pună capăt batjocorii Poliţiei, reparând această situaţie dezastruoasă de subfinanţare care ne afectează direct sau indirect pe toţi“, a mai spus Mădălin Guruianu, apreciind că măsurile luate de Guvern împotriva crizei şi cu efect direct asupra Poliţiei sunt unele „heirupiste“.
Monica Rizea
Demisia directorului DJT Covasna, cerută prin scrisoare deschisă ministrului Tineretului şi Sporturilor
Preşedintele Comisiei de Tineret şi Sport din cadrul Consiliului local (Cl) Sfântu Gheorghe, Mădălin Guruianu şi preşedintele Asociaţiei HARIT a Tinerilor din judeţul Covasna, Robert Gruman, i-au adresat, ieri, o scrisoare deschisă noului ministru al Tineretului şi Sporturilor, Sorina Plăcintă, prin care-i solicită să verifice toate aspectele cazului „Grosu, stripperul mincinos şi manipulator de la DJT Covasna”.
În scrisoarea deschisă semnată de cei doi se arată întreaga „istorie” a scandalului legat de directorul- stripper de la Direcţia pentru Tineret (DJT) Covasna, profesorul de înot Ciprian Grosu.
Reamintind faptul că tinerii covăsneni, atât cei români cât şi cei maghiari, au protestat faţă de numirea unui tânăr cu trecut de stripper la conducerea DJT, semnatarii scrisorii au subliniat că
atitudinea lui Grosu a fost cea care a întărit convingerea că el nu poate reprezenta un exemplu pentru comunitate.
„În primă fază domnul Grosu a negat în faţa tuturor, a tinerilor, a colegilor de partid, a mass-mediei, toate acuzaţiile şi le-a numit „atacuri din partea ungurilor”, directorul pe care-l înlocuise din funcţie fiind etnic maghiar. Ba chiar colegi de partid şi de alianţă de guvernare i-au sărit în ajutor în acea fază, crezându-l pe domnul Grosu un om de bună credinţă, atacat pe nedrept”, se arată în scrisoare.
Mădălin Guruianu şi Robert Gruman precizează că toate aceste aspecte i-au fost aduse la cunoştinţă ministrului de la acea vreme de la Tineret şi Sport, Monica Iacob Ridzi, al cărei unic răspuns a fost acela că va studia cazul şi va hotărî în privinţa lui dacă se vor demonstra acuzaţiile aduse lui Ciprian Grosu.
„Lovitura care <<a adus liniştea>> pentru dl. Grosu şi pentru susţinătorii săi care s-au retras discret din spatele său, a fost dezvăluirea probelor compromiţătoare: au fost publicate în presă fotografii explicite cu prestaţiile stripperului, demonstrând minciuna oribilă şi manipularea grosolană a opiniei publice. Încercarea de a ascunde impotenţele şi incompetenţele în spatele etniei este o meteahnă veche a politicienilor locali, dar în acest caz a frizat practic ridicolul, dl. profesor Grosu negând evidenţe clar demonstrabile, susţinând că-l atacă pe nedrept un gurii, când existau zeci de fotografii şi înregistrări cu el dezbrăcându-se lasciv în faţa doamnelor şi domnişoarelor!”, explică semnatarii scrisorii către Sorina Plăcintă, solicitându-i acesteia să nu lase nerezolvat cazul de la DJT Covasna.
„Domnul Grosu stă liniştit în fotoliul său, deoarece crede că dumnealui e un caz special, fiind director român într-o zonă cu populaţie majoritar maghiară. Ştim că este vorba despre o numire politică şi că, în cazul în care domnul Grosu ar pleca, tot o persoană din PD-L ar fi numită, iar noi sperăm că PD-L are totuşi, în jurul său, oameni competenţi”, a declarat Robert Gruman, cu privire la întreaga situaţie ce a determinat transmiterea scrisorii către Ministerul Tineretului şi Sportului.
Directorul DJT Covasna, Ciprian Grosu, a devenit celebru în toată ţara ca „directorul stripper”, după ce pe Internet au fost descoperite mai multe conturi ale sale, pe site-uri matrimoniale, prin care acesta-şi oferea serviciile de stripper. Organizaţiile de tineret covăsnene consideră însă că Ciprian Grosu, nu poate coordona activităţile de tineret, deoarece are un trecut care nu-l recomandă pentru acest lucru.
În privinţa scandalului legat de trecutul său de stripper, Grosu şia susţinut permanent nevinovăţia, acuzând că întregile infor maţii apărute în presă despre acest trecut al său sunt simple speculaţii răutăcioase. Pe de altă parte, declaraţiile lui Grosu au fost contrazise în urmă cu câteva săptămâni, când au fost făcut public un set de forografii ce-l înfăţisau pe Ciprian Grosu în diverse ipostaze lascive, în timpul unui show de streaptease.
Funcţia de conducere a DJT Covasna a revenit PD-L, în urma negocierilor politice purtate cu PSD, când au fost trasate noile linii de conducere a instituţiilor deconcentrate din judeţul Covasna, concursul pentru conducerea DJT fiind câştigat de Ciprian Grosu.
Monica Rizea
| publicitate |






