publicitate

Posts Tagged ‘elevi’

Elevii din Heves vin în practică în Covasna

O serie de elevi şi profesori din judeţul Heves (Ungaria), participă, între 14 iunie şi 10 iulie, la un program susţinut de Asociaţia Întreprinzătorilor Mici şi Mijlocii din Covasna (ASIMCOV) şi Centrul Regional Integrat pentru Instruire Profesională din Heves. Oaspeţii unguri vor lua parte, prin Programul Leonardo, la un stagiu de practică în judeţul Covasna, în care vor vedea cum anume se lucrează în diverse domenii din România.

Potrivit preşedintelui ASIMCOV, Bagoly Miklos, elevii din Ungaria vor afla, prin practica la societăţile căvăsnene, cum anume se desfăşoară activitatea de producţie la noi în judeţ, urmând să transmită mai departe ce anume oferă judeţul Covasna.

„Este vorba despre 38 de elevi, cu cinci profesori însoţitori. Elevii reprezintă mai multe meserii ­ muncitori în zone verzi, elevi în activitatea de panificaţie – cofetărie, comerţ, ospătărie, bucătari, legători de carte, asistenţi medicali, economişti, mecanici auto. Elevi care se pregătesc pentru calificarea în aceste domenii vor face, în următoarele săptămâni, practică la societăţi din judeţul nostru”, a declarat Bagoly Miklos.

Preşedintele ASIMCOV a arătat că societăţile care vor primi elevii în practică sunt Bertis, Dalia, Tipografia Carta, Brutăria Dioszegi, restaurantele Park şi Ganesa şi CECCAR, acestora alăturânduli-se Grupul Şcolar Puskas Tivadar.

„Suntem convinşi că elevii vor transmite mai departe informaţiile despre tot ceea ce vor vedea la noi, iar în acest context am organizat şi un program complex de excursii cu tematici pentru timpul liber, în parteneriat cu Asociaţia Pensiunilor din Covasna”, a mai arătat Bagoly Miklos.

Valoarea proiectului, în care sunt cuprinşi 38 de elevi şi cinci profesori, este de aproximativ 27.000 de euro, aici fiind incluse, prin Programul Leonardo, toate cheltuielile aferente activităţilor la care vor lua parte elevii din Ungaria în judeţul nostru. Pe viitor, ASIMCOV speră şi la o inversare a „rolurilor”, în care elevii din Covasna să poată vedea, la rândul lor, cum anume se desfăşoară anumite activităţi la Heves, în Ungaria.

Monica Vajna

Elevii vor avea situaţia încheiată

A început recuperarea orelor pierdute pe durata grevei

Sindicatele din județul nostru au renunțat și oficial la grevă și au depus ieri la sediul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) notificarea din care reiese că protestele sunt suspendate, astfel că elevii vor putea avea situația școlară încheiată.

Tot de ieri, profesorii au început să organizeze și recuperarea orelor pierdute pe durata grevei, prin modificarea orarului în așa fel încât acestea să poată fi predate după masa, până joi.

Inspectorul general al IȘJ, Keresztely Irma, a declarat că în urma unei ședințe organizată la sediul IȘJ cu liderii de sindicat aceștia au anunțat că renunță la grevă și au și depus o notificare în acest sens, astfel că în toate unitățile din județ va putea fi încheiată situația școlară.

În ceea ce privește metodele de recuperare a orelor, s-a convenit că zilele de grevă vor fi recuperate în această săptămână, în zilele de marți, miercuri și joi, prin reducerea la 40 de minute a orelor de dimineață – fiind ultima săptămână au loc mai mult recapitulări și aprofundări, nu lecții noi -, și reprogramarea orelor pierdute după-masa.

În ceea ce privește personalul nedidactic și auxiliar, recuperarea orelor va avea loc până la sfârșitul lunii.

Săptămâna trecută, peste 50% din cadrele didactice din județul nostru au intrat în grevă, în semn de protest față de măsurile de austerite impuse de Guvern, și anume reducerea cu 25% a salariilor bugetarilor și 15% a pensiilor.

Ana Sidon

Conducerea IȘJ Covasna: Elevii au dreptul la o situaţie școlară încheiată

Conducerea Inspectoratului Școlar Judeţean (IȘJ) Covasna a dezbătut ieri în cadrul unei întâlniri cu directorii unităţilor de învăţământ mai multe probleme și aspecte legate atât de greva din domeniu, cât și de încheierea situaţiei școlare a elevilor sau cu privire la organizarea Bacalaureatului.

În acest context, insp. gen. Keresztely Irma a subliniat că după un an de muncă elevii au dreptul la o situaţie școlară încheiată și a spus că ar fi bine dacă toţi ar beneficia de acest lucru.

„Ar fi bine ca toţi elevii care au frecventat școala, au note suficiente și au fost evaluaţi pe parcursul anului școlar să aibă dreptul la o situaţie școlară încheiată, ca urmare am solicitat directorilor să tatoneze terenul, să vadă dacă există intenţii de a se încheia sau nu situaţia școlară. Trebuie să apelăm la cadrul legal, juridic, ceea ce înseamnă dacă un cadru se află în activitate, atunci conform fișei postului are niște atribuţii și sarcini de realizat. Printre acestea se află și obligativitatea de a evalua elevii prezenţi la școală și de a încheia situaţia școlară la sfârșitul semestrelor, respectiv la finalul anului școlar, ca atare am solicitat directorilor să aibă o întâlnire cu colegii în cadrul colegiului profesoral, și să ne semnaleze dacă eventual sunt școli unde nu se dorește încheierea situaţiei școalare a tuturor elevilor”, a declarat Keresztely Irma.

Accentul se pune pe elevii din clasele a XII-a și a VIII-a, dar reprezentanţii IȘJ spun că ar fi foarte bine și i-ar bucura dacă situaţia școlară ar fi încheiată în tot judeţul, la toţi elevii unde este posibil acest lucru. Acest lucru ar influenţa deopotrivă admiterea în învăţământul liceal și continuarea probelor scrise din cadrul Bacalaureatului.

Activitatea suplimentară va fi plătită

În altă ordine de idei, șefa IȘJ le-a mulţumit tuturor directorilor și implicit cadrelor didactice care au renunţat la grevă și s-au întors în școli, ajutând la organizarea Bacalaureatului, proba C, afirmând că aceștia vor primi scrisori de mulţumire și au garanţia că Ministerul va plăti integral toată activitatea suplimentară desfășurată în această perioadă de comisiile din școli.

„Tot examenul va fi remunerat, ministrul Educaţiei a semnat ordinul”, a spus Keresztely Irma.

În ceea ce privește aspectele legate de greva din învăţământ, legat de raportarea datelor din care reiese numărul participanţilor, lista nominală a școlilor va fi afișată de acum înainte pe site-ul IȘJ, astfel încât fiecare să poată vedea numărul real, transmis de directori cu semnătură și ștampilă, al celor care fac grevă.

Măsura vine și după ce la nivel de învăţământ s-a estimat, din partea sindicală, o participare mai mare la grevă, decât datele adunate oficial de Inspectorat din teritoriu.

„Zilnic, până la ora 9, directorii au obligaţia să comunice în scris cu semnătură și ștampilă situaţia privind participarea la grevă a angajaţilor din fiecare unitate de învăţământ. Dl Nagy (liderul sindical din învăţământul din judeţ, n.r.) a spus că datele nu sunt reale, că faţă de numărul acela participarea este dublă. Mi se pare anormal ca după o părere să tragem niște concluzii, pentru că influenţează (…) Așteptăm notificările liderilor de sindicat, să vedem când se suspendă greva în Covasna, dar nu accept presiuni nici asupra liderilor de sindicat, nici a angajaţilor din școală în privinţa luării deciziilor privind participarea sau neparticiparea la grevă”, a mai spus șefa IȘJ.

Aceasta a conchis că directorii trebuie să poarte un dialog onest cu cadrele didactice din școală, cu angajaţii, și să îi informeze asupra situaţiei existente la nivel naţional și judeţean, iar dacă există cadre sau angajaţi care doresc să renunţe și să reia activitatea, să fie informaţi cum să semnaleze acest lucru către conducerea unităţii în care lucrează.

Ieri, la finalul mitingului de protest din faţa Prefecturii, liderul de sindicat Nagy Gabor a anunţat că de astăzi elevii pot merge la școală. La IȘJ nu a fost depusă nicio notificare în acest sens, până la ora 16.

Ana Sidon

Potrivit IȘJ Covasna, 35 de unităţi școlare au renunţat la grevă

35 de unităţi școlare din judeţ, dintr-un număr de 87, au renunţat ieri la grevă, faţă de 18 câte făcuseră deja acest pas cu o zi înainte, susţine conducerea Inspectoratului Școlar Judeţean (IȘJ).

Insp. gen. adjunct al IȘJ, Farkas Csaba, a declarat că numărul școlilor care fac grevă a scăzut faţă de luni, și dacă atunci 18 școli nu făcuseră grevă, ieri alte 35 au anunţat acest lucru. Potrivit acestuia, în respectivele școli elevii s-au dus la cursuri.

Ca date, conform aceleiași surse din 4.422 de angajaţi din învăţământul covăsnean, 54,6% au lucrat, iar restul au fost în grevă. De asemenea, dintre profesori, 52,68% au participat marţi la grevă. Liderul Sindicatului Liber din Învăţământ, Nagy Gabor, susţine însă că numărul profesorilor care fac grevă este mult mai mare.

„Numai zece şcoli din zona Întorsurii Buzăului nu sunt în grevă și încă vreo 500 de cadre didactice din zona Târgu-Secuiesc. În rest, nu e picior de cadru didactic în şcoală”, a declarat Nagy Gabor.

Liderii de sindicat au anunţat luni că în jur de 8.000 – 9.000 de sindicaliști au participat la greva generală, fie cea pe perioadă nedeterminată, fie de solidaritate, în timp ce astăzi, în faţa Prefecturii Covasna, se anunţă cel mai mare miting de protest care a avut loc în ultimii 10 – 15 ani la noi în judeţ, după cum susţin liderii sindicali. Potrivit IȘJ, Bacalaureatul a fost susţinut în condiţii normale în judeţul Covasna, și elevii au venit în proporţie de peste 98%.

Ana Sidon

„Cu viaţa mea apăr viaţa“

Astăzi are loc, începând cu ora 9, etapa judeţeană a concursului cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa“ la Palatul Copiilor din municipiul Sf. Gheorghe.

Fiecare echipă participantă la concurs, formată din patru elevi, va avea de parcurs o probă teoretică ce constă în rezolvarea unui chestionar cu 30 de întrebări şi două probe practice (transportul asistat al unui accidentat aşezat pe targă pe distanţa de 50 m şi deplasarea cu masca pe figură într-un raion cu obstacole).

Concursul „Cu viaţa mea apăr viaţa“ se desfăşoară în scopul aprecierii de către elevi a factorilor de risc potenţial generatori de situaţii de urgenţă sau dezastre la care este expusă comunitatea din care fac parte, adoptarea comportamentului adecvat şi cunoaşterea modului de acţiune în cazul iminenţei producerii sau al apariţiei unei situaţii de urgenţă, formarea spiritului de solidaritate şi implicarea individuală sau în echipă în acţiunile de prevenire şi de intervenţie în situaţii de urgenţă.

La acest concurs s-au înscris 13 echipaje ale următoarelor unităţi de învăţământ: Palatul Copiilor din Sfântu Gheorghe, Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” (trei echipaje) – Sf. Gheorghe, Şcoala cu clasele I – VIII „Turoczi Mozes” – Tg. Secuiesc, Clubul Copiilor Întorsura Buzăului, Şcoala cu clasele I – VIII „Nicolae Russu”– Sita Buzăului, Şcoala cu clasele I – VIII „Comenius”– Breţcu, Şcoala cu clasele I – VIII „Mikes Kelemen” – Zagon, Şcoala cu clasele I – VIII „Mihail Sadoveanu” – Întorsura Buzăului, Şcoala normală „Bod Peter” – Tg. Secuiesc, Grupul Şcolar „Korosi Csoma Sandor” – Covasna şi Grupul Şcolar Economic Administrativ „Berde Aron” – Sf. Gheorghe.

Grevă contra grevă

Mai mulţi elevi din judeţ și­-au manifestat ieri, prin grevă japoneză, nemulţumirea faţă de greva generală a profesorilor. Ei au purtat banderole albe la cursuri.

Câteva sute de elevi din mai multe școli din judeţ au protestat ieri, prin grevă japoneză, faţă de anunţata grevă pe perioadă nedeterminată a cadrelor didactice. Iniţiativa a aparţinut Consiliului Elevilor din cadrul Liceului Teoretic Reformat din Sfântu­Gheorghe, la care s­au alăturat și alte școli, având la bază, spune președintele executiv al Consiliului, Benke Reka, temerile elevilor cu privire la neîncheierea mediilor, sau modul în care vor fi afectaţi cei care termină acum clasa a VIII­a sau a XII­a.

Riscă să rămână cu situaţia şcolară neîncheiată

Elevii au dorit să sublinieze că greva lor nu este împotriva profesorilor, ci a grevei generale, întrucât ei nu au nicio vină pentru situaţia în care s­a ajuns.

„De săptămâni întregi suntem conștienţi că profesorii se pregătesc de grevă. Mulţi elevi se bucură fără să­și dea seama că aceste zile, săptămâni dacă lipsesc din anul școlar vor fi recuperate obligatoriu. Suntem noi de vină pentru aceasta? Vrem să aducem la cunoștinţă că nu noi suntem de vină pentru situaţia economică grea și vom folosi toate instrumentele la dispoziţie ca profesorii noștri să­și modifice hotarârea privind greva generală”, susţin elevii.

De asemenea, unii spun că nu au note suficiente pentru a li se încheia situaţia. „Nu suntem de acord cu greva, pentru că noi elevii nu suntem de vină de ce se întâmplă în învăţământ, nu noi ar trebui să simţim ceea ce este greșit în altă parte. Suntem mulţi fără note suficiente și nu avem timp să mai acumulăm, avem totul lăsat pentru ultima clipă și nu e fain deloc, contează ultimele două săptămâni”, a spus Ancu Agnes Evelin, din clasa a XI­a de la Liceul Teoretic Reformat.

Joc imatur al democraţiei?

Liderul de sindicat Nagy Gabor, din partea Sindicatului Liber din Învăţământ, el însuși profesor, apreciază că elevii au dreptul să protesteze și este bine că încearcă să joace jocul democraţiei, dar spune că ei sunt imaturi în sensul în care se manifestă împotriva propriilor părinţi și bunici.

„Salariile se micșorează cu 25%, pensiile cu 15%, și acești copii susţin Guvernul, sunt de acord cu diminuarea salariilor. Aici nu este la locul ei ideea cu care s­a declanșat această acţiune. Dacă un elev a avut această idee, acest elev va deveni în mod sigur politician, care își va pune votul împotriva cadrelor când va veni momentul. Dacă este ideea unui profesor, director, sau oricine, asta e o manipulare a copiilor, nu­i frumos”, a declarat Nagy Gabor.

O profesoară de limba și literatura română din cadrul Liceului Teoretic Reformat a încercat să îi liniștească pe elevi transmiţându­le că în nicicun caz nu vor trebui să repete anul.

„Greva lor este foarte justificată, au dreptul lor, le înţeleg teama, noi am încercat să îi liniștim că până la urmă se vor găsi soluţii, în sensul în care mai devreme sau mai târziu bănuim noi se va încheia, chiar dacă greva va afecta cel mai mult examenele, dar noi în principiu cam avem notele, suntem cam pe la finalul anului. Eu personal le­am spus că poate în toamnă situaţia se va rezolva, nu va trebui în niciun caz să vină să repete anul, așa considerăm noi. Este dreptul lor, ei sunt speriaţi, acesta este motivul pentru care fac grevă, ei vor să li se încheie mediile, să nu repete anul, și alte idei alarmiste de­ale lor”, a spus ea.

Frustrări și nemulţumiri

Un părinte și psihopedagog pe care l­am întâlnit ieri pe stradă ne­a spus, bineînţeles, că greva cadrelor este justificată, dar nu și cea a copiilor. „Elevii fac grevă pentru că li se pare că greva este mult mai bună decât școala. Chiar nu văd care sunt motivele lor și de ce fac grevă. Nu au de ce să protesteze, ei poate ar trebui să protesteze ca să li se asigure condiţii mai bune, cărţi mai ieftine, să poată plăti taxele școlare care sunt tot mai mari, dar chiar copiii nu ar avea niciun motiv, profesorii da, mai mult sau mai puţin, pentru că nu mi se pare normal să ajungi la un salariu de 600 de lei din care ai de plătit rate, copil, facturi. Știţi cât câștigă o femeie de serviciu la Metrorex? Vă spun eu: 1.200 de lei”, a spus aceasta, explicând că profesorul mai ales după noile legi trebuie să aibă pe lângă studii de lungă durată minim masterat, educaţie continuă, formare continuă, să cumpere cărţi, pe când la metrou trebuie doar să muţi mopul dintr­un colţ în celălalt.

Înţelegere în beneficiul elevilor

În ceea ce privește conducerea Inspectoratului Școlar Judeţean, insp. gen. Keresztely Irma a declarat, citată de Mediafax, că este dreptul elevilor să îşi exprime nemulţumirea şi neliniştea faţă de greva generală a cadrelor didactice, adăugând că trebuie să se ajungă la o înţelegere pentru ca elevii să nu fie afectaţi de revendicările profesorilor.

Deocamdată, la IȘJ s­a înregistrat o singură intenţie de declanşare a grevei generale, din data de 31 mai, din partea Uniunii Pedagogilor din zona Târgu Secuiesc, iar FSLI nu şi­a exprimat încă poziţia în acest sens.

Ana Sidon

Clasament pe echipe la Concursul de atletism „Cupa IŞJ Covasna” – Ediţia a III-a

La cele trei etape au participat 1.055 elevi din tot judeţul

Învăţământ primar – Fete + Băieţi

1. „Gaál Mózes” Baraolt

2. „Váradi József“ Sf. Gheorghe

3. „Antos János” Reci

4. „Benkő József” Brădut

5. „M. Sadoveanu“ Întorsura Buzăului

Învăţământ gimnazial

Fete + Băieţi clasele V-VI

1. „Gaál Mózes” Baraolt

2. „Váradi József“ Sf. Gheorghe

3. „M.Sadoveanu“ Întorsura Buzăului

4. „Plugor Sándor“ Sf. Gheorghe

4. „Székely Mikó” Sf. Gheorghe

Învăţământ gimnazial

Fete + Băieţi clasele VII-VIII

1. „Gaál Mózes” Baraolt

2. „Váradi József“ Sf. Gheorghe

3. „M. Sadoveanu“ Întorsura Buzăului

4. „Végh Antal“ Cernat

5. Şcoala din Dobârlău

Învăţământ liceal şi profesional

Fete + Băieţi

1. Gr.Şc. „B. Sz. David” Baraolt

2. L. T. „Nagy Mózes” Tg.Secuiesc

3. Gr. Şc. „Nicolae Bălcescu” Înt. Buzăului

4. L. Arta „ Plugor Sándor” Sf. Gheorghe

5. Şc. Specială Olteni

Debusolare academico – profesională

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean e nemulţumită de modificarea cifrei de şcolarizare fără consultarea ei

Conducerea Inspectoratului Școlar Judeţean (IȘJ) a decis ieri, în cadrul unei ședinţe a Consiliului de Administraţie, să formuleze către Ministerul Educaţiei o adresă în care își exprimă nemulţumirea cu privire la modificarea fără consultarea lor a cifrei de școlarizare din judeţ, fapt care ar avea un impact negativ asupra viitorului învăţământului profesional românesc din judeţ.

Șefa IȘJ, Keresztely Irma, a arătat că de la nivelul Inspectoratului a plecat către minister o solicitare pentru aprobarea unui număr de 69 de clase liceale, la zi, dar în cele din urmă au fost aprobate 70, cu una în plus, la Colegiul Naţional Mihai Viteazul (CNMV), de profil Pedagogic.

„Ministerul a luat act de o solicitare a unui grup de părinţi din Sfântu-Gheorghe, care a cerut o astfel de clasă. Directorul a înaintat cererea către noi, care am analizat propunerea și am ajuns la concluzia că nu este cazul unei suplimentări, pentru că acest lucru va avea un impact negativ asupra învăţământului românesc în municipiu”, a declarat Keresztely Irma.

Mai exact, cu cât crește numărul de clase la CNMV, cu atât restul școlilor au mai puţine șanse să formeze clasele de limba română, aici fiind vorba în primul rând de grupuri școlare.

Greutăţi în formarea claselor

Potrivit șefei IȘJ, conducerea CNMV a transmis cererea părinţilor direct la Minister, care fără a consulta Inspectoratul a decis să aprobe înfiinţarea acelei clase.

„Cu cât creștem numărul claselor pe linia aceasta la CNMV, cu atât desfiinţăm linia românească la toate grupurile școlare. Am devenit asistenţi la asta. Cred că e cazul să se știe că nu IȘJ desfiinţează clase, ci CNMV, care ocolind decizia IȘJ prin suplimentarea cifrei de școlarizare urmărește doar interesele proprii”, a mai spus inspectoarea generală.

Aceasta a dat ca exemplu că la Grupul Școlar Gaman Janos de 4 ani nu mai e clasă română, la Puskas Tivadar anul trecut nu s-a putut forma și acum e propusă o clasă care nu se știe dacă se va realiza, pentru că prioritar opţiunea părinţilor se va îndrepta către CNMV, indiferent de media copilului.

Keresztely spune că CNMV și Grupul Școlar Constantin Brâncuși – care e profilat pe anumite servicii – atrag cam 300 de elevi români, cu câte cinci clase de a IX-a fiecare aprobate, astfel că nu mai rămâne foarte mult pentru restul școlilor.

Șefa IȘJ a subliniat că nu are nicio obiecţie împotriva profilului pedagogic, dar a propus atunci să se renunţe la altă specializare de clasa a IX-a la CNMV și să se păstreze Pedagogia, dar în schimb s-a ajuns la aprobarea respectivei clase fără consultarea lor.

Aceasta mai afirmă în același timp că, prin decizia respectivă s-a debusolat raportul dintre linia academică și cea profesională din municipiu și chiar judeţ, iar modul în care a operat Ministerul este „nerealist”.

„Trebuie să se decidă dacă vor și învăţământ profesional, sau numai academic. Nu e problema mea, dar să se decidă ce viitor vor pentru învăţământul românesc din Covasna. Nu consider a fi corectă procedura prin care s-au aprobat cifrele de școlarizare, fără a fi consultaţi”, a mai spus șefa IȘJ. Directoarea CNMV, Brândușe Roman, nu a dorit să comenteze, a spus că respectă poziţia IȘJ, iar ei au răspuns unei solicitări venită din partea părinţilor.

Ana Sidon

În febra testărilor naţionale

Peste 2.000 de copii au început examenele

Evaluarea naţională a elevilor din clasa a VIII-a a început ieri pentru peste 2.000 de copii din judeţul nostru, cu o primă testare, la limba și literatura română.

Conform datelor prezentate de șefa Inspectoratului Școlar Judeţean (IȘJ), Keresztely Irma, în clasa a VIII-a sunt înscriși 2.100 de elevi care pot susţine în această perioadă examenele naţionale, urmând ca etapa specială pentru cei care nu se pot prezenta acum să aibă loc în zilele de 25, 27 mai și 3 iunie.

Prima testare a fost la limba română, iar din aprecierile inspectorilor de specialitate și ale conducerii IȘJ, subiectele au prezentat un grad ridicat de dificultate, mai ales pentru copiii maghiari.

„Nu știu la ce nivel vor face faţă, vom vedea. Subiectele sunt apreciate ca dificile, mai ales al doilea. Textul este dificil, greu de înţeles pentru un copil maghiar, dar să vedem rezultatele”, a afirmat șefa IȘJ.

Keresztely Irma apreciază că tocmai prin itemi simpli ar trebui determinată și încurajată creativitatea elevilor, însă deocamdată sistemul nostru nu a atins aceste metode moderne. Pentru clasa a IX-a, elevii au de ales între 77 de clase de liceu.

Ana Sidon

Sursa foto: Mediafax

Gyorgy Ervin și merele de aur

Prefectul consideră  că merele din programul „Fructe pentru elevi” nu pot întruni calităţile cerute decât dacă sunt tratate

Prefectul judeţului Covasna, Gyorgy Ervin, nu vede cu ochi buni programul european “Fructe pentru elevi”, care prevede că fructele pe care le vor consuma elevii trebuie să fie perfecte.

Merele care vor ajunge în şcoli trebuie să aibă în jur de 300 de grame bucata, să fie fără nicio pată, întregi şi sănătoase, însă prefectul Gyorgy Ervin consideră că asemenea fructe nu pot fi găsite decât dacă sunt tratate chimic.

„După ce am citit că în Japonia se face şi pepenele cubic la o greutate fixă, se poate că vom avea şi mere… Dar eu spun că tot ce înseamnă fructe, lapte sau alte produse pe care trebuie să le dăm copiilor noştri ar fi bine să le putem procura de pe plan local. Întotdeauna am reţineri faţă de societăţile pe care nu le poţi controla şi cu care nu poţi discuta. Ideea ar fi ca tot ce se poate să luăm de la producătorii locali, căci produse perfecte, de o anumită greutate şi formă, nu poate face nimeni fără chimicale”, a declarat Gyorgy Ervin.

Peste 1,7 milioane de elevi vor primi mere la şcoală, timp de 100 de zile pe an. Fructul trebuie să aibă în jur de 250-300 de grame şi să nu coste mai mult de 30 de bani. Numai că producătorii particulari nici nu vor să vadă merele frumoase licitate pentru elevi.

Merele pentru elevi vor fi cumpărate cu fonduri de la Uniunea Europeană şi de la bugetul statului. România se plasează pe locul al treilea în grupul ţărilor care vor beneficia cel mai mult de pe urma programului Comisiei Europene “Fructe pentru şcoli”- cu 9,6 milioane de euro pentru anul şcolar 2010-2011, după Italia – 21 milioane de euro şi Germania – 10 milioane de euro.

Monica Vajna

publicitate
publicitate
publicitate
publicitate
Împreuna pentru Diana!
publicitate
Prima pagina
Curs Valutar
Meteo
Farmacia de gardă
Calendarul zilei
Evenimente la zi
Bancul zilei

Doi prieteni se întâlnesc dimineaţa, la cafea.Unul din ei are un ochi vânăt.
- Ce-ai păţit la ochi?
- M-a lovit nevasta.
- De ce?
- I-am vorbit cu "TU"..
- Doamne, iartă-mă, dar ce fel de relaţie aveţi voi în familie de te-a lovit pentru atâta lucru?
- Păi aseară, pe când mâncam, mi-a zis: "Ştii, dragă, noi n-am mai făcut sex de trei luni". Şi eu i-am răspuns: "Poate TU..."

Calendar
Septembrie 2010
L Ma Mi J V S D
« Aug    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  
publicitate
Arhiva