Graba… face praf maşina (FOTO)
Doi şoferi şi-au distrus maşinile pentru că au încercat să treacă prea repede prin intersecţia Grigore Bălan – 1 Decembrie

Doi şoferi grăbiţi au călcat vineri prea repede pe acceleraţie ca să părăsească intersecţia semaforizată 1 Decembrie cu B-dul Grigore Bălan şi s-au ciocnit atât de rău încât au făcut praf maşinile şi unul dintre ei a intrat şi în clădirea unei bănci din apropiere.
Accidentul a avut loc vineri în jur de ora 14 şi în urma lui patru persoane au ajuns la Spital cu diferite traumatisme, la faţa locului intervenind trei ambulanţe.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Covasna (IJP), Dumitru Ungureanu, a declarat că cei doi şoferi care au provocat accidentul sunt C. Andras Levente (29 de ani), din Cernat, cu permis de conducere din anul 2003, şoferul Daciei, şi B. Robert Sandor (21), din Sfântu-Gheorghe, şoferul unui Fiat Doblo. După audieri a reieşit că ambii şoferi au forţat semaforul dornici să plece cât mai repede din intersecţie, dar s-au ciocnit la mijloc.
În urma impactului, şoferul Daciei s-a ales cu fractură de coloană în zona lombară, C. Otilia (30 de ani), pasageră în Dacie, are un traumatism cranio-cerebral, C. Paraschiva (53) s-a ales cu o contuzie toracică, iar şoferul Fiatului are o escoriaţie a şoldului stâng.
Ana Sidon
Foto: Viorel Iordan












si acest accident este rodul muncii la mafia carnetelor si o sa vedeti cate o sa avem anul asta.multi au luat carnete cu spaga,dar nu prea se intimpla nimic.instructorul de la codreanu tot la locul de munca e si invata pe altii cum sa conduca.o alta minune a romaniei
daaaaaaaaaaaaaaaaa,soferii iadului,bravo,meseroasii judetului covasna!!!Tinete-o tot asa fratilor sunteti beton!!!Poate omul a dorit sa scoata bani din banca fara sa mai coboare din masina,bravo soferii iadului,bravoo,instructorii lui peste!!
VATI GANDIT DIN UNDE AU TOTII TIGANI PERMIS DE CONDUCERE UN TIGAN LA BORUSNEU MARE MA PROVOCAT UN ACCIDENT PE 31 DECEMBRIE CU PERMIS CUMPARAT DIN UNGARIA MASINA MEA ACOSTAT 10000 DE RON CA POLITIA A CONSTATAT CA EU ERAM ÍN URMA BAI FRATILOR TIGANUL ERA ANALFABET TOTAL ACUMA SCRIU O SCRISOARE LA BRUSSELES CA MAFFIA DIN UNGARIA A DAT PERMIS DE CONDUCERE LA NISTE ANALFABETI DIN SECUIME VIVA UNGARIA VIVA ANALFABETISMUL DUPA CAL SI CARUTA FORD MONDEO SI TRANSIT SA IA PE TOTIIIIIIIOIOIIII
ar trebui sa fiie testat tot lotul cu permise masluite di jud.covasna sa nu se mai intample asa ceva pe viitor.Si apropo uitativa cum arata jandarmii aia 2 vai de capu lor ne meritam soarta.
da asa e
da sa stiti ca trebuie facut ceva pana nu e prea tarziu,prea multi au luat pe naspa carnetul.I-a uitati-va la jandarmii aia doi cum arata vai de capul lor NE MERITAM SOARTA.
Să vedeţi pe cei care obţin permise în ţările U.E.,în special Ungaria şi Italia!!! Habar n-au să scrie şi să citească, dar obţin carnete!!!???
Oare când se trezesc autorităţiile române să verifice modul de dobândire al permiselor străine, dacă tot ne lăudăm cu Interpolul, etc……………………?????
nicu..
nu numai in jud. Cv sunt meseriasi… vezi in PH, si Bucurestiul…
mda,pareri
asa este,problema este grava cu acesti zisi ,,conducatori auto”.eu nu stiu de ce nu s-au luat masuri de retragere sau retestare a acelor care au luat permisele de conducere cum le au luat.
AGNES nu stiu tu ce ai cu acei doi jandarmi,poate nu e o poza reusita,e fotografiat din unghi,dar ce pot sa ti spun e ca jandarmii din covasna inca isi fac treaba si daca ai nevoie de ajutor si ii chemi sigur o sa ajunga la timp si se vor implica.fata de politia din sf ghe sunt mult mai in fata si inca nu am auzit de vreun jandarm arestat pt luare de mita,dar de politisti am auzit.
AGNES problema ta cu jandarmii?ai vazut cum arata politistii?de fapt nu ai cum pt ca nu prea ii vezi in strada.Nu te mai lua de jandarmi fara ei in sf ghe ar fi jale iti spun sigur.Sper sa nu ai probleme vreodata cu locuitorii cartierului Orko dar daca ai avea sigur ti ai schimba parerea despre jandarmi,asa cum sunt in poza.
Fratilor… oda jandarmeriei din Sf.Gheorghe!Pentru bani frumosi fac treaba pe care o fac … comparand cu alte judete aici le vad de multe ori plimband in oras si-n afara orasului (cam pe la fantana Budos si spre Sugas-Bai)unde mentin ordinea?
Sigur ca se ivesc si situatii in care sunt implicati … deci va ascult odele care inchinati…
AGNES tu unde locuiesti tata ? ia dute prin ciucului cand e o bataie intre tigani si vin prima data politia sau politisti comunitari si ei nu poate sa faca fata si cheama jandarmii… si cum apar jandarmarii se si linistesc…daca jandarmii ar fi degeaba atunci de ce nu fac cei de la politie fata?
Si cum sunt acum cate 1 politist si un jandarm pe strada … daca e ceva de bataie 99 % dintre politist le ie frica sa se bage …
Posibl ca AGNES sa fi vrut sa spuna ca jandarmii nu erau echipati regulamentar (o fi stiind ea ceva). Se vede clar ca baietii nu sunt acoperiti cu nimica pe cap, si dupa cate cunosc, acestia ar fi trebuit sa poarte o boneta, sapca, cascheta, ceva.
Problema cu carnetele e intradevar foarte grava cu tiganii analfabeti cu B+C care se si lauda ca n-au alta scoala dar au scoala vietii si invarte milioane din escrocherii.
Am vazut urmarile accidentului si din relatari rezulta ca dubita Fiat venind de pe Gr.Balan a accelerat vazind ca semaforul verde clipea,a intrat in intersectie unde Dacia din Cernat care fusese oprita la rosu venind dinspre centru ,in mod inexplicabil a pornit cu mult mai devreme ,pe rosu ,si a intrat in Fiat.Dupa cum functioneaza semaforul, Dacia ar fi trebuit sa astepte inca doua coloane adica cel putin un minut.Bine ca n-a murit nimeni.
Ce siti voi despre asta acuma toata lume da cu gura ca e usor dar cand esti in faza din astea habar nai
e usor sa fi jandarm acolo unde nici macar tatal tau nu s-a nascut sa bati tigani sau secui cei care te accepta ca nu au alta solutie dute si fii tare de unde provin stramosii tai
Pt. pita-gora:
Daca te intorci in intersectia din cauza, si stai cu ochii deschisi cca 5 min., s-ar putea sa observi ca dupa semaforul verde-intermintent+galben+rosu de pe 1.dec.1918 directia centru->gara urmeaza verde de pe Gr.Balan directia N->S. Astfel este posibil ca Dacia s-o fi intrat in intersectie pe verde-intermitent (gaben??/Rosu??) ia Fiat-ul o fi intrat in intersectie pe rosu-gaben. Dupa parerea mea cel cu Fiat trebuia sa fie mult malt precaut !!!.
Lui P.S.
Daca ar fi asa cum zici Fiatul plecand depe rosu-galben deci de pe loc nu putea sa aiba viteza si forta si in plus ar fi trebuit sa fie primul din coloana ,nu ?
Cel care au vazut accidentul a spus ca Fiatul venea tare din spate iar Dacia a fost cea oprita la stop.
Altcineva care era oprit la stop pe banda 1 mi-a spus ca Dacia a plecat chiar de langa el depe banda 2 si ca l-a vazut pe soferul Daciei zburand din masina dupa impact.
jandarmii se cred atotputernicii orasului,defapt sunt o adunatura de taranoi nescoliti, care odata avand fata acoperita, dau dovada de exces de zel si abuz in functie, lovind pe oricine cu sete. tot se va gasi un ac si de cagula lor, in viitorul foarte apropiat! in locul legii, ei aplica, pumni, bocanci si coate, dar asta e ………..
“După audieri a reieşit că ambii şoferi au forţat semaforul dornici să plece cât mai repede din intersecţie, dar s-au ciocnit la mijloc.”….drept argument!
ma fratilor dar se vb de accident nu de jandarmi ce treaba aveti cu jandarmi cum aratau? erau cumva maimute sau ce vreti sa ziceti prin “erau vai de capul lor”. si pentru cel care zice ca jandarmi bat secuii, vreau sa-l informez ca cel putin 40% din jandarmii angajati in sf gheorghe sunt de etnie maghiara. RASISTULE
Problema semaforului trebuie rezolvata ,nu e singuru accident produs in aceasta intersectie,
Trebuie scoasa culoarea galbena, pentru a preveni pornirile pe culoarea galben si intrarile pe aceasta culoare.
Ce treaba au jandarii in toata discutie? La PH, DB, Bucuresti si chiar AB gasesti soferi mai prosti ca la Covasna, in tarile U.E. se iau permisele si mai usor, asa ca problema e mai larga decat pare.
Incep sa ma crucesc.Ce legatura au jandarmii cu accidentul?In jandarmeria romana din covasna sunt si unguri si romani stimatele noastre concetatene,care bat la fel atunci cand este nevoie.Mai lasati aberatiile astea de mari unguri ca nu va ajuta cu nimica,eventual uitati de foame.Judetul asta e cel mai sarac judet din tara si voua in loc sa va ganditi ca ar trebui facut ceva in acest sens o tot fluturati cu nationalismul vostru, de parca asa o fi mai bine.Un exemplu conflictul UDMR-PCM.Unguri intre unguri,care are dreptate?
jumatate din angajatii Jandarmeriei din Covasna sunt de nationalitate maghiara,cel putin cei care lucreaza pe strada.nu cred ca jandarmii isi fac treaba cu pumnii si cu picioarele.REDDOG sigur ai avut treaba cu jandarmii din postura unui prost care dupa ce ca a facut ceva contrar legii mai are si gura mare.foarte bine ti au facut sigur meritai.Si doamna Blanka sper sa ai nevoie de jandarmi si sa fi citit si ei comentariul tau,sa te lase sa fi tu tare in tinutul tau,ca ei nu pot.Daca ati ajuns sa comentati jandarmii inseamna ca ati prostit cu totii
Blanka,vezi ca deja deviezi,ce treba au jandarmii cu respectivul accident>??pai daca ei au ajuns in zona primii era logic sa anunte rutiera si sa-i ajute daca acestia o cereau,dar cred ca esti o frustata!de la accident pana a comenta cum aratau cei 2 jandarmi este cale lunga,deci comenteaza ce este de comentat pe accidentul respectiv si nu o mai da tare si sus cu secuii tai,deja o dai in barci privind comentariul tau!!
bravo, benidorm! blanka a luat-o pe “aratura” ca si cei doi soferi secui care, culmea, au reusit sa intre in “Banca Romaneasca”. Poate a fost un atentat gen “11 septembrie”… Blanca, era doar un accident de masina, nu o conspiratie!!! Revino-ti!
reddogrules ”taranoi nescoliti”
) ha ha ha
iti zic eu ca nu orice ajunge jandarm … si nu sunt ”nescoliti” ca fiecare au cel putin Liceu terminat + bac … si unii chiar si 1,2 facultati …. si plus cursurile ce le fac ei acolo … stai linistit ca nu ajunge orice taran jandarm
in loc sa comentati de accident voi ii comentati pe jandarmi parca jandarmi au facut accidentu sau au ei vreo vina …. :-j
Din intamplare am trecut si eu pe acolo vineri dar la vreo 15 min dupa ce se petrecuse accidentul si stau sa ma gandesc daca doamne fereste era cineva pe partea cu banca unde a intrat fiatul acum sigur vorbeam de o tragedie,si nu inteleg la ce sa referit Agnes cand a zis ca ne meritam soarta ,referindu-se la jand.aia doi au ajuns si ei acolo si au dat o mana de ajutor iar pentru Bibicu,sunt de acord cu tine ca jandarmii unde apar inspira frica si respect dar nu aia doi de acolo parca sunt,, girafa si puiul ei supraponderalul,,.chiar nu au gasit sa ii puna pe alti ca doar mai erau acolo jandarmi acolo la accident i-au gasit fix pe amarati aia.
Ce tare frate GIRAFA SI SUPRAPONDERALUL hahahaha daca saraci pana acum nu au avut probleme la munca sigur din cauza la acest accident o sa se aleaga cu ceva.Si cu permisele acum chiar fara gluma ar trebuie sa ne testeze macar odata la 2-3 ani ca uni dintre noi se cred shumaharii.Si bai bibicu tare am vre sa stim nu cumva esti tu jandarm ca prea le iei tu apararea sau poate esti unul din cei doi din poza?
Nu stiu care e chestia asta cu permisele dar cred ca totusi ar trebui sa fim mai atenti cum sofam dar nu inteleg Agnes de ce a zis ca ne meritam soarta la adresa jandarmilor aia doi pur si simplu stau acolo si isi fac treaba,e partea a doua ca arata ca si ”Girafa cu puiul ei supraponderalul”cat pentru Bibicu da ,jandarmii pe unde merg isi fac treaba si sunt respectati dar nu aia doi din poza pentru ca aia doi nu poate sa iti inspire frica mai degraba amuzament.
Scuze am scris de doua ori pt ca prima data nu se postase nimic..PT RAUL
la mine se postase
Apropo…..Jandarmul din imagine e de etnie maghiara (pt. blanka), dar ce relevanta are ? Stirea e despre un accident rutier cu urmari destul de grave si ganditi-va puteati fi voi pe trotuar, langa Banca.
Am scris de doua ori, la mine nu se postase,la tine?
ovidiu ii vezi tu pe jandarmi asa … dar daca doamne fereste o sa ai probleme cu ei o sa vezi ce poate sa faca:)) .. in fine ….
lasati dreq de jandarmi. comentati de accident !!!
si la mine in bloc e un tigan care nare habar de citit si de scris dar are permis…
Oameni buni cine are treaba cu Jandarmii,are o problema cu legea pt ce va legati de ei astia nu-s fricosi si nici nu bat pe nimeni degeaba doar pe cei care merita si e foarte adevarat ca daca n-ar fi ei ar fi mult mai multe probleme in oras asa ca CIOCU MIC infractorilor ca BULANU lung e pe spatele vostru.
Ce treaba au jandarmii in discutie. Ei au provocat accidentul, au incurcat pe cineva, nu va place de mutra lor ? Mai bine am vorbii de cum se obtin carnetele in ziua de azi, cum viitorul sofer are voie sa dea de carnet de 7, 10 20 ori pana il ia ( de parca toti idiotii ar trebui sa aiba carnet); suspendarea permisului pe 3 luni e o gluma proasta, ar trebuii sa li se suspende pe 1 an cel putin. Cati oameni nevinovati mor in accidente, iar soferul care a provocat accidentul scapa cu 3 luni permis suspendat si o amenda, si in cazuri rare cu 3 ani de puscarie cu suspendare
Plus ca in Sfantu Gheorghe nu mai exista poligon necesar pentru cei care se afla la prima lectie de sofat.
Stai asa ca mam prins de ce era Blanka suparata si ceilalti.Jandarmi mai bat tiganii care merita si ei la ultimul recensamant sau declarat unguri.Asa au ajuns si ei la 75%
am asistat la multe interventii ale jandarmeriei sf gheorghe ,rusine mareee,baga la oala toti care sunt la 100 m de orice interventie a lor gaze ,batai, amenintari.emana de la distanta aroganta si prostie ,cum de conducerea lor nu ai monitorizeaza.face de ris si pe cei care poate mai incearca sa faca ceva bine.inteleg preventia dar prea multa in momente usoare arata incompetenta si prostie.SEFI JANDARMI ATENTIE VA FAC DE RUSINE .
completez la anuntul de mai sus ca e vorba de mascati ,acei ,,tigri “care se ascund in spatele mastilor si a institutiei,ataca in haita profitind eronat de haina statuluisi de modul in care trebuie sa intervina.sunt sigur ca daca nu iar proteja legea la fiecare atac ar fi galbeni la fundic chiar si in haita(majoritatea)iar vocabularul…de 2 clase ca trenul tot bazat pe protectia institutiei.daca nu executi ce rage animalul te ataca toti parca ai fi cel mai mare terorist.bineinteles cu gaze sa fie siguri de reusita,dupa care catuse si batai in masina pina la sediu,bineinteles toate platite din contributia noastra RUSINE CELOR CE NU SUPRAVEGHEAZA ACESTE ANIMALE MAI PERICULOASE PT. POPOR DECAT MULTE DIN CAZURILE,,TRATATE” DE EI.
E incredibil cum o uniforma poate sa iti dea atata putere si incredere de sine!!! O singura data sa prind un “mascat” in civil, undeva pe la periferie, as matura cu el prin tot cartierul. Nenumarate sunt cazurile in care jandarmii, de plictiseala, folosesc exces de forta asupra unor civili foarte cooperanti. Ca sa nu mai zicem de lipsa legitimarii lor. Ba! In orice tara putin mai normala de pe planeta asta, v-ar scuipa lumea seminte in cap la cat de incompetenti sunteti. Vorba ‘ceea: “Cea mai proasta meserie, este la jandarmerie!!!”
as fi curios daca macar un sef de la jandarmerie e interesat de abuzurile mascatilor?aduc si dovezi filmate daca ar fi interesat si declaratii,dar di pacate asta nu e film ,acolo se mai rezolva cite ceva, in realitate mori cu dreptatea in mina di dintii in buzunar,coaste rupte,spray in ochii si toate pe banii nostrii.si am o intrebare mare. o s-o pun la urmatoarea actiune a mascatilor la 112 apel de urgenta cica, MA OMOARA MASCATII CINE MA AJUTA OARE?CINE O SA INTERVINA SI DACA AI AMENDEAZA PT. TULBURAREA ORDINII PUBLICE ?
Ce mascati? aia e fata lor reala.Nesimtirea din jandarmerie este rezultatul angajarilor directe
acel semafor este semaforul groazei
saptamanal se intampla evenimente acolo este si autoritatile nu fac nimic sa rezolve problema, eu stau acolo si vad accidente foarte multe mai ales daca se ia curentul atunci incepe haosul.sau cand nu functioneaza semaforul in weekend