Notarul public Szen Maria, condamnată la doi ani cu suspendare pentru fals intelectual

Totul a început de la un contract legalizat şi întocmit de notar, prin care Botez Daniel şi Botez Maria Eva, din Sfântu-Gheorghe, garantau cu locuinţa lor un credit luat de la bancă de către firma la care femeia era angajată.

29dec2009-szenNotarul public Szen Maria din Sfântu-Gheorghe a fost condamnat la doi ani de închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pentru fals intelectual. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a respins în luna decembrie recursul formulat de notarul public la decizia Curţii de Apel Braşov prin care este condamnată la această pedeapsă.

Sentinţa fusese pronunţată de Curtea de Apel Braşov în vara acestui an, cu drept de recurs, şi a fost atacată ulterior la Înalta Curte de către inculpată. Magistraţii au apreciat însă ca nefondat recursul şi au dat o hotărâre definitivă prin care resping recursurile declarate de inculpat şi partea vătămată, care la rândul ei avusese o serie de solicitări respinse de Curtea de Apel.

Procesul a început anul trecut, când procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov au decis trimiterea în judecată a lui Szen Maria, pentru fals intelectual.

Totul a început de la un contract legalizat şi întocmit de notar, prin care Botez Daniel şi Botez Maria Eva, din Sfântu-Gheorghe, garantau cu locuinţa lor un credit luat de la bancă de către firma la care femeia era angajată. Creditul nu fusese însă rambursat şi firma respectivă a dat faliment, astfel că după vreo doi ani familia a fost anunţată că apartamentul ei va fi executat silit, pentru a se recupera astfel banii.

Cei doi au făcut plângere la Parchet, afirmând că nu ştiau nimic despre acest contract şi nu au semnat aşa ceva, iar în ziua când a fost încheiat femeia era la Bucureşti la Oncologie, unde a fost operată, iar bărbatul era la serviciu.

La data trimiterii în judecată a notarului, procurorii au disjuns cauza şi au continuat cercetările asupra altor patru persoane, pentru a se stabili care a falsificat semnă­turilor celor doi.

După această sentinţă, potrivit legii se impune interzicerea exercitării de către notar a dreptului de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia sau activitatea în execuţia căreia a săvârşit fapta.

Szen Maria intenţionează să atace hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Ana Sidon

9 raspunsuri pentru “Notarul public Szen Maria, condamnată la doi ani cu suspendare pentru fals intelectual”

  • Vasile:

    În sfârșit,i-a venit cineva de hac acestui notar!!!Dacă s-ar lua la verificat actele semnate de această persoana in anii de când e notar public,sigur s-ar mai gasi si alte nereguli!

  • Eva:

    Doamna notar este o persoana corecta, care respecta legile, nu face nereguli si ma voi adresa cu incredere acestui birou, si de acum inainte. Sunt povesti interesante si despre alti notari, nu inteleg de ce tocmai doamna Szen se afla pe prima pagina a ziarelor.

  • Istvan:

    Aceasta femeie a contribuit cu brio la monopolizarea profesiei de notar.
    Nici un tanar cu studii superioare juridice nu poate deveni notar in acest oras, decat cu pile, cunostinte,relatii. Si nici chiar asa, daca nu esti fiul sau fiica unui notar in activitate, sansele tale sunt minime.

  • Zsofi:

    A primit ce a meritat!!! A facut multe falsuri si multe suparare la oameni nevinovati si cheltuieli in plus. Merita si mai mult!

  • Andras:

    In sfarsit a cedat si ultima fosila.A meritat.Stiu.

  • andrea:

    a meritat ce a primit!!!! si pe noi ne-a facut

  • Kristof:

    Ar fi bine de trimis acest articol cel putin unui ziar in limba maghiara sau atras atentia colegilor de acolo – n-am gasit nici o relatare despre acest caz deosebit IN NICI UN ZIAR MAGHIAR local, regional sau national!!!!!! Ciudat, nu credeti?

  • Ibolya:

    Interesant, ca ultimele posturi impotriva doamnei au fost facute cu prenume maghiari – nu va suparati, dar asta nu e real. Nu e real, ca aceste 5 persoane ar fi maghiari. Si ce ciudat, exact ei sunt impotriva inselaciunii, semnaturi falsificate…

  • si cu ceilelti notar cum ramanem !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Lasa un comentariu

publicitate
publicitate
publicitate
Împreuna pentru Diana!
publicitate
Prima pagina
Curs Valutar
Meteo
Farmacia de gardă
Calendarul zilei
Evenimente la zi
Bancul zilei

Doi prieteni se întâlnesc dimineaţa, la cafea.Unul din ei are un ochi vânăt.
- Ce-ai păţit la ochi?
- M-a lovit nevasta.
- De ce?
- I-am vorbit cu "TU"..
- Doamne, iartă-mă, dar ce fel de relaţie aveţi voi în familie de te-a lovit pentru atâta lucru?
- Păi aseară, pe când mâncam, mi-a zis: "Ştii, dragă, noi n-am mai făcut sex de trei luni". Şi eu i-am răspuns: "Poate TU..."

Calendar
Septembrie 2010
L Ma Mi J V S D
« Aug    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  
publicitate
Arhiva